Poezie
fără să...
uitarea e și ea o moarte
1 min lectură·
Mediu
să înflorești ca și când prima dată ar fi singura dată
să uiți de semințe, de viitorul încert și să bucuri lumea chiar și pentru o zi
pentru că cenușiul pândește la colț să-ți scuture amintirea
să trăiești zborul chiar dacă aripile le-ai pierdut
și dacă Icar și-a-ntocmit aripi cu ceară și a murit trăindu-și visul
să iei cuvintele ce stau nefolosite, să dai exemplu, evadând să te înalți
visul e singurul tău prieten adevărat
iar icoana prietenului o păstrezi ascunsă în adânc de suflet
departe de mâinile murdare de sânge de vise
la început ai fost cuvânt, dorință și chemare
și-apoi asemeni diamantului, te-ai lăsat șlefuit de viață
știindu-ți strălucirea ce rămâne-n pulberea de stele
012.452
0
Să ne facem din timp, realitate și viață „prieteni adevărați’’, astfel s-ar dizolva ura, adversitățile, aversiunile și resentimentele, iar armonia ar instaura „bucuria’’ pe planetă.