Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

astăzi va fi o zi mare

2 min lectură·
Mediu
aceasta este minciuna cu care mă ridic din pat în fiecare zi
și fac cei câțiva pași către periuța de dinți
pentru că indiferent cum va fi ziua, important e să ai un zâmbet frumos
de obicei bag în mine ceea ce îmi recomandă cea mai lipicioasă reclamă
acum o lună erau crakers-i cu un strop de unt de arahide și melasă
acum sunt cerealele de care nimeni nu a mai auzit până acum
și mâine poate fi doar un suc de portocale sau un smoothie
i-am dus cafeaua fierbinte la pat și am ieșit din casă trântind ușa
cred că o să se descurce singură până ajung deseară acasă
și cred că o să pot să-i spun că a mai trecut o zi în care nu i-am dus lipsa
depresia este o fată cuminte, nu țipă, nu sparge farfurii și nu se agită
stă cuminte în colțul ei și te așteaptă, mereu gata să-ți asculte necazurile
și mai ales tăcerile și solilocviile nocturne
în fiecare dimineață, își dezbracă minciunile și goală se plimbă prin casă
am să te aștept să facem dragoste, te rog să nu întârzii îmi șoptește
și îmi sărută lobul urechii, înlănțuindu-mi golul zilei cu amintirea ei
001298
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
201
Citire
2 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Macovei Costel. “astăzi va fi o zi mare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14115334/astazi-va-fi-o-zi-mare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.