Poezie
mâine
1 min lectură·
Mediu
vorbește-mi de veștedul toamnei, de moartea verdelui, de ploi
spune-mi totul în vorbe frumoase
minte-mă dacă vrei
toamna,
verdele se pregătește de marea călătorie
și asemeni exilaților
își schimbă hainele, înfățișarea
și trece printre noi fără să-l recunoaștem
el pare mort, căzut la pământ
dar ceea ce vedem nu e decât ceea ce noi vrem să vedem
restul e tăcere și așteptare, așteptare și reinventare
căci el ne va surprinde cu exuberanța lui
cândva... mâine
dar astăzi, totul încremenește
lumina face loc întunericului, ploaia face loc noroiului
și vulgaritatea crește ca țurțurii la streașina vieții
indiferent câtă ură vă răcește sufletele
primăvara o să plângeți
alungând răceala
001.238
0
