Poezie
când kitsch-ul din mine rânjește
1 min lectură·
Mediu
m-am uitat pe geam în sufragerie și ți-am văzut vitrina plină cu bibelouri
toată copilăria mea a fost marcată de aceste podoabe ieftine pe care le uram
un motiv era că nu aveam voie să le ating nesupravegheat
iar al doilea motiv consta în obligativitatea ștergerii vitrinelor în fiecare săptămână
știi mama nu ne ducea la biserică așa că ștersul bibelourilor
era ritualul nostru de fiecare duminică
mult mai târziu, după ce s-au prăpădit ai mei
am aruncat toate bibelourile din casă
puteam să le dau dar m-am gândit că nu-i frumos
să chinui pe altcineva
astăzi uitându-mă într-o vitrină
am văzut un elf mic
cred că era o fetiță dar elful nu are formă feminină
așa că rămâne un băiețel cu privire ghidușă
urechile ascutile și nasul cârn
îmi râdea în față bălăbănindu-și picioarele
și dacă nu ar fi avut mâinile ocupate
cred că mi-ar fi dat cu tifla
primul impuls a fost să întru la el
să-l iau acasă și să-mi cer iertare dar n-am cedat
am plecat fără să mai privesc în urmă
să văd dacă mă urmărește cu privirea sau a înțepenit pe raftul lui de sticlă
023247
0

Sarbatori fericite!