despre limitări inutile

am obosit să tot fac vânt norilor ce mă iau peste picior orișiunde aș trage la umbră așa că mi-am luat traista cu aripi de rezervă și-am plecat la mare în concediu m-am așezat pe creasta valului ținându-mi aripile deasupra jocul de-a zburătorul nu este rentabil. fără labirint sunt gol la-nceput visam înălțimile și strălucirea crestându-mi aerul neținând cont că înalțarea și arderea lăuntrică scrumește știam doar că între noi e distanță de-o pană și de-o bătrânețe așa că-mi smulg toate visele și speranțele ascunzându-le-n spaima penelor că nu vor mai ști să scrie caligrafic... dacă la un moment dat simți că pana ta are nevoie de libertate de expresie las-o, dă-i mână liberă mai bine un inamic ce te respectă decât un aliat cu trădarea licărind sub pleoapă cât-îi noaptea de lungă...