o zi la Delphi

consultam oracolul, adică vrăjitoarea îmi ghicea viitorul și prin masca de bronz nu lăsam nici aerul să scape dacă mă recunoaște… de ce-ai mai venit la mine dacă te temi de ceea ce-am să-ți spun? în speranța că voi auzi ceea ce vreau să aud atunci trebuia să te duci la gura peșterii să asculți ecoul dar nu, tu ai venit ros de curiozitate: oare o să mă citească baba asta? poate vedea ea puterile mele? dar iarăși te-nșeli căci eu nu pot crește sau descrește ceea ce deja a-ncolțit în tine iar puterea vântului n-o macină decât muntele din nisipul mărilor ce te faci cu atâta tăcere răsturnată-n calea ta? răsfirând tăcerile încerc să le-nțeleg să aflu ce se ascunde în spatele lor degeaba încerci, există multe feluri de a vedea și mult mai multe de a fi orb dar când apa timpului ți-a spălat ochii nu tăcerile te-mpiedică să afli adevărul pentru că adevărul este nervul ce crește din ochiul tău și adevărul roade-n carnea ta, cancer, cangrenă făcându-și loc către adâncuri dar nu uita că scris a fost: “iar ceasul morții va fi și ceasul nașterii” și vei purta în tine tot trecutul.