zile în alb și negru

zilele foarte fierbinți și-au pierdut culoarea din obraji soarele arde retina, lăsând un gol imens în suflet prin care până și ecoul se pierde pârjolit de sete amintirile palmelor prefiră nisip pe mormântul clipelor erau vremuri când dorul se oprea la umbra lor împletind nopțile în funii groase buzele sărută umbra unui gând abandonat distanța se aruncă-n hăul dezordinii adâncind turbioanele sângelui carnea se scrumeste scriindu-și pașii în cenușă templul suspină amintindu-și de reconstrucția promisă ofrandă uitată pe tâmpla rugurilor nopți sufocante dezvelesc sufletul de firesc dorul se ridică din cățui certând tăria cerurilor vise lopeți bat ritmic valurile vieții împingând trupul bolnav către o nouă zi