voluptatea singurătății

poate lumina să spună că-i singură când toate tăcerile se strâng s-o compătimească? poate întunericul să ceară mai mult când toate stelele îi sar în ajutor? oricât de mult ai crede în steaua ta, singurătatea este un trofeu greu de obținut ploaia nu-și poate cânta singură cântece de leagăn fără sânul dulce și ocrotitor al pământului iarba nu poate să moară fără sărutul înfiorat al unei seri de vară cu toate că-și dorește solitudinea acoperământului iernii oricât de mult s-ar feri un cuvânt să iasă-n lume tot se va găsi o tăcere să trădeze Grădina Ghetsimani este doar capătul punții pe care poți păși dincolo de urzeala vociferărilor dar nici puntea nu mai este sigură pentru că timpul roade-n carnea lemnului decupând cearcănele cuvânt voi pleca în lume să caut singurătatea și-n brațele ei să uit totul, să uit de mine, de lume, de tăceri și de cuvinte să fiu tăcere și să-mi fiu cuvânt să-mi tac atunci când vreau să mă ascult să uit să-mi amintesc că sunt surâs pictat pe-aripi de vânt