război

când te trezești între două linii de foc înseamnă că cineva îți vrea tot binele din lume și-atunci, ca să te facă să simți momentul îți trântește o flegmă în cutele zâmbetului dinspre mine către tine se văd urmele carbonizate ale cuvintelor ce-au existat între noi desparte-mă în silabe mai apuc să spun și noaptea sufletului a început să potopească dintre coasta a doua și a treia răsare luna însângerată uitase că trebuie să aștepte la semafor și intrase cu viteză în zodia peștilor, dărâmând toate vadurile prin care se strecurau privirile ce n-pucasera să plece în exod cuvintele grele se desprind de pe buze plutesc printre banchize aleatorii de uitare și se adună în rigolele sufletului prevestind iarna ce stă să ne cuprindă și mi-am dorit s-aud ˮeu cred în tine ˮ » dar toamna își vedea de ale ei turnând în forme pete de culoare pudrându-și nasul cu polen de năsturei cuvântul meu împotriva cuvântului celorlalți și uitarea mea împotriva uitării celorlalți