aruncând cu vorbe

cineva spunea că trecutul nu-i decât o amintire dar oare ce se întâmplă cu cei care uită? în ce se agață rădăcinile lor ? mai au ei ceva, sau sunt săraci lipiți fără o umbră de îndoială zilele trec scurmând pământul cu degete de lumină umbra bolovanilor se ridică abur legănat ploaia s-a uitat pe sine și rătăcește prin ceruri pustii cărându-și suspinele ca să nu ne mai desconsiderăm încontinuu umplem saci cu părțile semnificative pe care îi aruncăm între Scila și Caribda rotunjind stâncile crăpate cu o finală uitare