femeia în rochie albastră

dimineața nu dă semne că ar avea ceva deosebit de spus de aceea poate că nici lumea nu i-a acordat prea multă atenție dar o bată, neobișnuită cu tăcerea și imobilsmul își face datoria destrămând vraja lăsați cuvintele să ajungă la mine împreună vom spăla sângele de pe străzi și spaima din oase sau poate că, osteniți de atâta așteptare, ne vom încolona luând drumul către alte orizonturi imateriale când dimineața își trage la repezeală o rochie albastră și-și pune toate speranțele în poșeta de rafie bej nu se mai uită la bâtele nerăbdătoare și pleacă liniștită să moară puțin și a fost... noapte apoi