viața

undeva, departe de mine, verdele sărută obrajii soarelui amestecându-și lacrimile cu văpăile inimii urnele s-au desigilat și începem numărătoarea într-un orășel din Spania, un autocar cu studenți s-a răsturnat în Franța apele revărsate amenință istoria frumosului rozând temelia tablourilor doua bărci cu emigranți au fost recuperate din apele Mediteranei pustiirea calcă victoroasă pe umbrele mânăstirilor de cetini asistăm neputincioși la schimbări climatice și cădem în extincție un ochi de sticlă, un dinte de viplă, o tijă de-oțel, un amplificator și-un by-pass, cam asta e tot ce mi-a mai rămas în fața mea, asfaltul uscat se crapă și face loc verdelui viața nu știe ce e înfrângerea iar rostul ei este să înflorească