sunt eu, o frunză dusă-n lume

de ce mi-ai dat puterea judecății știind că îmi voi ridica privirea căutându-te? și de ce mi-ai ascuns darul iertării și m-ai lepădat în lume? rătăcitor prin colbul drumului fără odihnă? nu judeca, dacă nu vrei să fii judecat da, dar limba se zbate căutând scăpare inima se chircește sub aspră apăsare și tâmpla se zbate a neputință iartă și ți se va ierta dar mâna știe numai urma biciului și-îndemnul laș al alungării uitând însemnul milei și-al iertării și bucuria-îmbrățișării