micile orori ale neputinței

dimineața nu ieșea in evidență cu nimic era aidoma celorlalte spuse și trăite până când am căzut în genunchi fără nici un motiv sau poate că motivul ieșise din asfalt să mă întrebe ceva prânzul a decurs în ritm lent de tacâmuri siesta, alungată în stradă, la drum scurt și-n fața mea o doamnă a căzut, s-a lungit fără nici un motiv sau poate că motivul îi ieșise în cale seara s-a furișat în casă cu un sandviș uriaș alergase ca disperata să ajungă la timp și deodată, știrea, căzută la pământ și-a ridicat amețită audiența. oare din ce motiv o fi căzut? cine i-a ieșit în cale?