Jurnal
desparte-mi cuvintele în culori
1 min lectură·
Mediu
te-ai întrebat vreodată ce culoare are moartea?
nu. pentru că ești încă în viață
și nu crezi că ți s-ar putea arăta tocmai ție
dar zborul? ai idee ce culoare are?
sau ce miros?
habar nu ai, dar nu-i nimic.
nimeni nu știe, nici măcar Icar
pentru că nu mai scăpa de mirosul ăla de ceară topită
și de viață râncedă
zborul dacă vrei să știi
are culoarea albastră și miroase a libertate
sau a primăvară
iar moartea, îți spun eu, are culoarea aurie
dar din cauza orbirii
cei mai mulți cred că-i neagră
din câte știu, Moartea se îmbracă-n oglinzi
iar ceea ce vezi tu
nu-i decât adâncul sufletului
care pleacă,
târșâindu-și bocancii scorojiți
001.508
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 115
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “desparte-mi cuvintele în culori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/jurnal/14089858/desparte-mi-cuvintele-in-culoriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
