când ziua începe ca o mare lehamite

s-a ridicat dintre gunoaie amenințând cerul cu brațul său descărnat și mi-a șoptit ai grijă. viața asta e o târfă. dar e superbă, e specială de câte ori m-a prins, m-a stors ca pe-o lămâie și m-a aruncat în șant iar eu trebuia sâ fiu fericit că m-a avut, că m-a zdobit că m-a supt, lăsănd în pahar doar cuburile am vrut să-mi zbor creierii să m-arunc în ape adânci, dar mă găsea de fiecare data ajungea la timp âmi trăgea doua palme după care se lipea de mine cerându-și iertare și o iertam și mă iertam și viața pleca fără să mai privească-n urmă știind cș nu voi fugi din lesă poate că nu-i prea târziu pentru tine dăi una-n bot și pleacă nu te uita nici măcar o clipă în urmă las-o sa schelălăie să simtă și ea ce-nseamnă abandonul