pe rafturi, borcanele cu vise așteaptă

când o să fiu mare o să am tot timpul din lume și o să fac numai ce vreau eu undeva în adânc, beciul geme de rafturi pline cu conserve cineva îmi ghicise în palmă că voi fi cel mai prolific visător din lume și că ar fi mai bine să le adun, pregătind conserve pentru vremurile sterpe când toate visele vor dispare de pe Pământ poate că nu a venit încă vremea aceea sau poate că mi-a tras clapa cert e că toate visele mele se scaldă în sucul propriu închise în borcane cu capac etanș umplând galerie după galerie încât cu greu mai pot să ajung în pat după ce le așez pe raft în ordine norocul meu e că în ultimele luni am visat tot mai rar așa că acum am timp să ies câte o oră, două, pe stradă la o scurtă plimbare numai că ori lumea nu mai are timp de plimbare ori am cam rămas singur dar nici măcar frunzele nu mai șoptesc atunci când mă văd rătăcind mai nou am început să scriu pancarte sau scriu direct pe ziduri pe unde mai găsesc un loc liber: oameniu buni, nu vă mai aruncați îmbrăcați în brațele viselor că este plină lumea de avortoni