departe

nu poți să vezi ceea ce nu vrei să vezi când cuvintele prind viață Doamne mi-am lepădat cuvintele, le-am alungat de la buzele mele și-am așteptat ca o hienă ecoul să-i sorb viața, ultima suflare m-am aruncat între oglinzi paralele pândindu-mi licărul in ochi și căutarea disperată a buzelor rămase fără un sunet multiplicându-ne într-o infinitate aprobatoare linia orizontului desparte chemarea de răspuns tăcerea se chircește pe pragul dintre cuvinte și toți demonii iertării mă pustiesc încălcând jurământul cerul din mine cade ca la potop acoperind totul suflarea speriată se trage în adânc, anafor înghițind toate intențiile aplaudați vă rog, cortina nu mai are putere să se ridice