inițierea în cuvânt

1. nașterea întrebării cerul respiră lumină strecurandu-și temerile printre nori ce mă fac dacă nu va fi îndeajuns ? dar tunetele îi dau de veste că-i vreme de odihnă și poate de melancholie pământul se frământă neștiind ce să mai pregătească ca să mulțumească cerului pentru toate câte i le oferă dar vezi din cutremurările sale că temerile sunt ca aburii ce se risipesc alene apele mărilor și oceanelor vin să legene visurile lunii ce-și caută oglindirea, făcându-se că nu bagă în seamă cerul și pământul dar dacă n-ar fi lacrima lor aburindu-se-n ceruri nici pământul n-ar gusta ploaia curățitoare cuvântul se odihnește la picioarele celui ne-născut după lupta dată să despartă cerurile și pământurile ca să facă loc luminii și ploilor și vântului și lunii și să lase soarelui puterea de a cerne mirări mie, mie ce mi s-a dat de făcut ? pentru că nimic din ceea ce fac nu intră în curățenia unui cuvânt uitat în ploaie, abandonat prin noroaie 2. mereu întrebări vorbește despre mine, așa cum nimeni n-a mai făcut-o înainte împreună am crescut fată mică lăsând în urmă zile și nopți în care ne ascundeam unul de celălalt crezând că putem uita tot ce ne leagă dar pastilele presărate ne dădeau posibilitatea să ne regăsim de fiecare dată cine nu a strâns nopțile la piept nu poate înțelege tumultul zilelor și inutilul lor în serile grele deschideam fereastra și lăsam noaptea să se strecoare ca o amantă în visele mele încercând disperată să mă resusciteze cât de multe mi-ai fi putut spune dacă n-ar fi fost zilele care să ne despartă voi încerca să rescriu povestea lui Hansel și Gretel ce lasă toate pastilele să lunece pe gât 3. confidențe zidurile mă strâng, cămăși călcate mirosind a proaspăt ce flutură despărțind zilele împletite din fire răzlețe... peste nopțile mele covoare aspirate mereu și mereu până la lepădarea de sine se așterne ca o pudră spaima violului continuu... zilele mele trecute prin filtrul roșu se zbat să scape din colivia mult prea strâmtă a tăcerilor. pantaloni călcați, așternuturi apretate amintiri filtrate aspirații... dincolo de mine, grilaj ruginit viața își face un make-up discret cu puțină ploaie, puțin verde puțin asfințit pentru că ei nu-i plac stridențele și nici abandonul 4. inevitabilul de obicei, la sfârșitul fiecărei situații limită se produce inevitabilul. acesta pare a fi o scufundare în răceala de moarte a tăcerilor sau în arderea de tot a vorbirii… când carnea se cutremură și sufletul vuiește inevitabilul, ca orice sfârșit pare dureros dar de fapt el este germenele eliberator al cuvântului fără acest inevitabil cum am mai putea găsi calea către sine către lumea ce vrea sa te reflecte reflectându-se pe sine însăși în mii de paliere oarbe chiar dacă nu sunt încă pregătit știu că acesta se va produce punând capăt tuturor incertitudinilor voi fi cuvânt germinând alte cuvinte 5. concentrare am jucat un rol! așa ar putea spune fiecare la momentul judecății numai că cei mai mulți mint pentru că nimeni nu le cere acest lucru concentreaza-te ! subconștientul îți dă câte un șut trezindu-te la realitate și orizontul se comprimă la densitatea unui punct foarte volatil la stimuli externi. concentreaza-te ! deschide-te și lasă lumina să te pătrudă pentru a face loc cuvântului… rătăcind prin cămările sufletului descopăr urmele cuvântului și văd adevărul rostirii : "cred Doamne, ajută necredinței mele” m-oi aduna din resturi de cuvinte și carapace sufletului îi voi face lăsați-mă săa decantez esența ce-n lacrimă-și plătește ortul topindu-se în noapte 6. îndemn ascundeți-vă-n cuvinte rezistați până la ultima silabă chiar dacă unele sunt vulgare, nepotrivite sau distructive chiar daca ele dor, rănesc lasă urme trebuie să rezistați pentru că mai presus de cuvânt e doar iubirea bine dar cuvântul nu ne-a fost dat ca să rănim ni s-a dat pur, plin de iubire iar buzele noastre maculează, demolează, distrug sunteți speriați dar știți și voi că buzele păstrează dorul și speranța întregirii sărutului prunc e doar un biet cuvânt dar câtă puritate aduce cu răsuflarea sa 7. analiza sunt momente în care îți vine să spui: înainte era mai bine, fără a realiza că de fapt termenul de comparație al acelui înainte este prezentul cu al lui carpe diem înainte de cuvinte a fost cuvântul care se știa pe deplin respectat și plin de el însuși cuvântul era lucrarea dăruită oamenilor pentru a se înălța iar cei ce-i analizează înțelesurile și substanța nu fac decât să disece intangibilul în felii de omenesc 8. alternative poți să mă crezi sau poți să te revolți dar eu sunt cel ce va decide ce-i alb și ce-i negru te-înșeli amarnic numai eu o pot face dându-ți un ochi pentru un cuvânt gol sau pe-amândoi pentru o geană de lumină tu ai în stăpânire doar cuvinte moarte eu am un ochi viu și un altul pe care-l arunc poți sa te joci cât vrei mutând piesele albe sau negre eu mă voi lepăda de toate îndoielile purtându-mi umbra și culorile dacă totuși nu ști ce-înseamnă o culoare poftim inima joacă-te cu ea cât e caldă 9. decizii auto-apărarea e puntea dintre eu și spaimă e ceea ce putem folosi drept scut dar de cele mai multe ori este arma crimei atâta timp cât nu putem întoarce și celălalt obraz cum putem crede că miezul cuvintelor mai este viu, palpită de viață și de iubire pentru că fără să se spună iubirea este alungată din cuvinte lăsându-le pustiite deschide-voi calea către inimă lăsa-voi vârful săgeții să-și atingă ținta și mă voi retrage, departe de tumultul cuvintelor golite de esența lor de viața asta găunoasă o carcasă fără auto-apărare 10. final mă agățam disperat de cuvinte unele mai vechi: neam, rădăcină, casă altele mai noi mult prea noi pentru a prinde substanță asa cum numai înecatul mai spera într-o minune a paiului, cel ce-și lasă familia, casa, neamul, viața urmând calea sinuoasa a cuvântului va pierde sensurile vechi descoperindu-se pe sine, cel adevărat parte din întreg și-întreg la început am fost sunet cautând cuvintele am început să-învăț diferențele și acum când cuvintele m-au părăsit nu-mi rămâne decât să mă redescopăr același dintr-u-început sunet pur fără vocale, fără consoane străine mine de sevă 11. the end fiecare cuvânt are o istorie și o viață fără de moarte iertate fie-vă îndoielile și neputințele numai că eterne fiind cuvintele nu mor își sapă fiecare mormântul îngropându-și trecutul apoi, se retrag în pustie și fiecare cuvânt derviș își poartă taina până la ultima suflare tăcerea tiranica picătură sapă la temelia lumii năruind-o cine crede că marile scrieri pot apăra cuvintele se-nșeală 12. chimia singurătății in dicționarul eternelor începuturi paginile își etalează puritatea și-n agonia ultimă se-ndreaptă una câte una către lumea plină de mistere a semnelor cuvinte imaginare dureri reale tăcere…