inima mea e un templu cu mai multe intrări

plângeți voi amintiri cu speranța că veți reda strălucire trecutului inima mea știe cuvinte pe care buzele se rușinează să le rostească inima mea șoptește încontinuu indiferent dacă o ascult sau nu și cu toate astea ea mă iubește necondiționat de câte ori am timp mă așez să-mi trag răsuflarea privind-o este aceeași, poate puțin mai părăsită, uitată abandonată în tumultul unei zile și cu toate acestea ea bate pentru mine indiferent dacă cineva îi mai calca pragurile și dacă se mai apleacă să-i oblojească tristețile dar ca orice templu, ea știe să-și poarte crucea cu demnitate știu că va veni și ziua în care nu vei mai putea doborâtă de vreo spaimă sau pur și simplu ignorată abandonată într-o uitare colț cu indiferența dar indiferent de ce se va întâmpla știu că niciodată nu ți-ai închis porțile