autobiografie

despre morți numai de bine sau cel puțin așa se cere ca să nu pătăm memoria dușilor cu pluta pentru că sunt cazuri când Styxul vomită numele murdărite de trebuie să le suportăm încă o eternitate de-a noastră muritoare ținând cont că trebuie să mă vorbesc de bine voi alunga numele care se tot strecoară printre picioarele mele și nu voi aminti nici de sticlele goale pe care le strâng din cauza etichetelor colorate în rest, ochii mei desferecau cerurile puțin șașiu de la oboseală iar vorbirea îmi era puțin peltică și graseiată pentru că încă de la școala primară mi-a plăcut r-ul franțuzesc și l-am păstrat ca să-mi îmbogățesc blazonul dar urechile, urechile erau de-a dreptul geniale știau să asculte fără să crâcnească și dădeau din cap de-a dreptul mângâietor am avut și multe lacrimi discrete de-a lungul timpului și chiar și rânjete sulemenite în zâmbete gingașe și pline de simțire dar în rest nimic deosebit degetele mele erau la fel de lungi sau de groase ca ale oricărui june dispus să lupte cu vulcanii acneeici strânși într-un cerc de foc circum-oceanic iar felul longilin și uscat aducea mai mult a schelet didactic dintr-un cabinet medical decât a corp dispus să iubească și să fie iubit poate că v-ați fi așteptat să vă povestesc scene de viață sau de moarte dar pentru mine moartea a fost ca ultima cameră din apartament puțin mai friguroasă și mai întunecoasă decât restul poate și din cauza copacului ce-mi crescuse din plămânul drept întinzându-și coroana până-n înaltul cerului gurii cred că și asta era unul din motivele pentru care vorbirea mea era scumpă la vedere (din cauză de ghimpi și coajă noduroasă) în rest, nimic deosebit și după cum spuneam: despre morți numai de bine dar dacă chiar trebuie să mai trec ceva atunci ar trebui trecuta toată lista cărților citite știu că nu mai are nici o importanță dar îmi face bine să pierd timpul încercând să-mi aduc aminte de toți oameni cărți care m-au însoțit