irosire

morile de vânt cu brațele căzute la pământ se roagă vântul căzut în ispita rătăcirii a uitat drumurile soarele se pare că nu simte prea bine căzând într-o ceață a nepăsării aripile bat aerul gol fără a găsi spijin ideilor pământul se crapă lepădându-și apa iar focul se-ascunde-n uitarea tăciunilor mistuiți singur, verdele crud multiplică întrebarea eu cate frunze mai rezist?