sfârșit de poveste

cartea pe care o citești e viața ce-o scrii în timp ce-o citești sau cum este scrisă fără a ți se cere consimțământul citești și nu îți vine s-o lași din mână, amâni finalul lecturii dar nu te poți opri din citit și nu doar că e fascinantă dar e și singurul lucru palpabil din toată utopia pe care o citești... uneori te-ntorci să mai recitești câte o pagina, să mai revezi câte un capitol dar cartea curge în continuare târând clișee perimate în goana ei de ce se citește așa de repede? de ce pare ce-a mai frumoasă carte citită? de ce literele se tânguie, paginile suspină și carnea urlă? sfârșitul inexorabil se apropie cartea ta se va adauga miilor de alte cărți de pe raft cine mai are timp de lectura ei când fiecare e ocupat cu propria-i lectură? fiecare carte ar fi putut fi scrisă altfel povestea ar fi avut altă finalitate altă limpezime, alte personaje dar asta e, a fost scrisă și-acum, o ultimă pagină, un ultim paragraf o ultimă suflare, ultimul punct și totuși... a meritat citită