sentimentul inutil al morții

pojghița amăgirilor se crapă trecutul se clatină ridicându-se-n coate mormintele se desprind și-și iau crucile-n spate stol călător spre soare apune amintirile nu mai spun povești s-au strâns grămadă pe marginea visului și-așteaptă-n tăcere sfârșitul prescris pe hârtie cu-antet chiar dacă mi-am băut frica până la capăt tot mai sunt goluri de umplut rădăcinile sapă în aer și ploaia m-așteaptă cu-un aer stătut