în burta calului

orice călătorie e un început, dar înainte de-a pleca, e bine să verifici ruta, vremurile, cerul și inima… am fost luat de ceafă și aruncat în burta calului fără să mi se dea niciun indiciu zile, luni, ani, peregrin printre propriile spaime la adăpostul închisorii pe un perete o mână a scris: “în noaptea urgiei, porțile cetății se vor deschide și calul va fi primit în cetate” peste tot deslușesc semne… zile plecate în căutarea vestitei nopți ce nu mai apare, suflete ce-și lasă umbrele de strajă și se prăfuiesc în așteptare, unghii ce-au crestat nerăbdarea în carnea tăcerii, și aroma ei… nechemată chiar dacă totul zumzăie împrejur presimt că, ostenită de atâta drum, noaptea se-apropie… cetatea însăși, roasă de-așteptare, se pregătește să-și ia darul deschizând porțile calul va intra biruitor iar eu, fur de noapte, voi coborî din burta lui primenindu-mă cu arderea de tot