voyurist

viața m-a luat în brațe, trăgându-mi două palme cât să-mi ajungă și primul lucru pe care l-am văzut, a fost un sân generos răsărit dintre faldurile zilei al cărui sfârc l-am mușcat cu sălbăticie am urmărit nenumărate zile ce-și dezbrăcau răsăritul la ușă abandonându-se în brațele dependenților nesătui ghicindu-mi prezența, ignorându-mă însă, până când, ostenite de joacă, își luau înserările târându-se afară din viață curiozitatea îmi ciugulește din palmă, recunoscându-și stăpânul iar nopțile, multe dintre ele, cad victime lăsându-și nuditatea pe altarul ei în pândele mele am zărit norocul strecurându-se în alcovuri și budoare un Eros generos, sărit de pragul infantilității însoțindu-și vizitele cu râsetele, țipetele sau tânguirile aleșilor, în conformitate cu realitatea dar în același timp, misterios și intangibil în deciziile sale chiar și-n patul meu se mai strecoară câte o Fortuna mică Lolită pudică și insuficient dezvoltată ce mai mult îmi ațâță simțurile moartea am zărit-o mai mult în fugă. nu avea timp de mine și nici nu mă băga în seamă ori de cate ori își făcea intrarea maiestuoasă sau se furișa ca o umbră în noapte… uneori, recunosc, mă trezesc întrebându-mă cum aș reacționa dacă norocul mi s-ar strecura în așternut luăndu-mă-n brațe? PS: "problema nu e cât de buni sau de răi suntem ci cât frumos ne-a mai rămas înăuntru"