uitată

Dumnezeu s-a ascuns în palma mea ostenit de atâta alergătură s-a tras la umbră și si-a încropit o uitare robinsoniană de câte ori duc mâna la gură El îmi afla primul spaimele și mă liniștește mângâindu-mă. de câte ori te mângâi El știe primul tot ce te apasă și unde pune mâna El vindecă, alungă norii grei eu sunt locul în care s-a arătat pentru ultima oară mi-a cuprins sufletu-n palma-i aspră și-a-nceput să depene povestea petrecerii prin lume și a bucuriei ultimei guri de aer și m-a lăsat să înțeleg că-s parte din creația mea și că „în lumea mea sunt meșter Faur ce s-a zidit în labirint de Minotaur”