anti-mascism

un text care mă binedispune la ora asta matinală, un discurs autoironic dar e o chestie și cu autoironia asta care dă pe un ton melancolic (un fel de râzi tu râzi, harap-alb)
e un poem reușit, cătălin, îmi place cum te-ai jucat cu balansul de stări, cum ai trecut de la aladin la holograf și amalgamul ăsta care se proiectează în interior :)
„am totuși conștiința drogatului
în centrul lumii mele nu pot fi
și împărat și proletar simultan
dar pot învăța oricînd să cînt la țambal
și lovi bine cu pumnul la coaste
de foame”
„împăciuitor îmi doresc foarte mult
liniștea aceea plictisitoare a trecerii” - personal văd versurile astea două terminându-se aici. e mai mișto liniștea plictisitoare a trecerii fără timp :)
îmi place și jocul cu deschiderea și închiderea parantezei, dă o notă de dinamism, de oralitate și sinceritate
e ok. mai trec,
iulia

mă bucur că te-a binedispus acest text, Iulia :) am încercat să răspund comentariului tău într-un alt comentariu anterior însă am trimis din greșeală comentariul incomplet (am o problemă cu calculatorul - damn).
într-adevăr un text ușor înțepător, ca și cum ar încerca să-ți dea de băut un pahar de schweppes, un crocodil gras și urît.
voi modifica și \"liniștea aceea plictisitoare a trecerii/timpului\" :)

cele mai frumoase gînduri,

Cătălin

E un text foarte bun, foarte agil, care controleaza ironia la perfectie, fiind, in acelasi timp, depotriva liric. Imbinarea dintre ironie si lirism mi s-a parut intotdeauna foarte greu de obtinut. Imi place mai ales strofa a patra, cred, cea de patru versuri, incepand de la care concentratia scade si gradul si poezia e indoita cu ceva apa. Totusi, marturisesc ca ma pregateam sa ofer o steluta acestei poezii, insa finalul cu holograf si tot tacamul mi s-a parut prea de tot. Eu zic sa refaci partea aceea, caci acolo poezia nu tine, si e pacat de ce ar fi putut sa fie. Cred ca poezia asta ar putea fi mult mai mult.
In consecinta, o sa pastrez steluta, dar o sa-ti ofer felicitarile mele. Cred, daca m-oi price cat de cat la chestiile astea - ca ai ceva sange de scriitor.

am modificat ultimele două strofe
”cîteodată mă rog
îmbolnăvește-mă doamne cu bani bani mulți
o boală cît mai grea
dar nu-mi lua niciodată dragostea
căci atunci am să mor
beat în mijlocul pieței obor
iar cei de la holograf mă vor călca în picioare

cîteodată mă întreb
oare e prea devreme să-mi pronunț tăcerea pe litere
să-mi trec pe curat tot trecutul cu toate legile sale morale”

și am dat dreptate recitind comentariul, celor afirmate de tine, Paul.
Acum ultima parte ar trebui să fie mai în/mai spre -- am încercat să rețin în acele ipostaze, linia de la început, dar după primele cuvinte mi-am dat seama că voi pune mai degrabă o altă miză, mai mult pe trăire.

mulțumesc din nou pentru păreri și vă mai aștept :)