Luminita Suse

Un sonet! Și încă unul foarte bun. Dacă am numărat bine primele trei strofe respectă succesiunea de 10-11-12-11 silabe de unde decurge muzicalitatea și ritmul sonetului în ansamblu... Bravo, ești o poetă cu mult potențial!

Dragă domnule, serenisime mag,
Eu așa ceva n-am mai pomenit din copilărie când bunicul se scula odată cu steaua Canopus și invita cocoșii la microfon iar bunica copilea roșiile la lumina de neon a Pleiadelor! Eu pe Marte ajung fără escală în Algenib, mă uit în palmă și văd canioane temporale. De-acolo, odată ca niciodată, Pegasus, îngropat în pământ până la crupe a nechezat și a decolat peste Călimanii degetelor. Doar umbra lui și a zmeului blajin se mai văd uneori pe soarele de andezid al frunții.
Sunt multe simboluri oculte în poezia ta, îmi place că nu te lași, poate cine știe se deșteaptă cineva și cântă în limba dacilor un epitalam sau o doină de suflet pribeag, ori un psalm inițiatic... Aștept să ne mai povestești din tezaurul basmelor uitate pe o creangă de aur.

METOCORPAMID? Sună bine dar cred că se numește de fapt metoclopramid. Verifică!

Eu venisem cu entuziasm să citesc ce ai mai scris... Oh, dar să-mi fi văzut grimasa la versul al doilea! Am renunțat imediat din cel puțin două motive. Doar unul ți-l voi spune. Lipsește o cratimă, Sili, isn\'t it?

Eh, de mâine, se aprind iar monitoarele, se mijesc ochii, se tastează tentativ \"ești\" și se continuă web-dependența de impresia caracterelor și nu expresia ochilor lor. În realitate, ca la război, mare dreptate ai!

Acest \"val prelucrător prin așchiere când ea e în reflux\"... e strașnic! După tăietorul despicător de lemne al Moțoacei e exact ce urma logic. Remarc nostalgia neîntâmplatei ninsori \"cucrinofonice\", ceva ce aduce mai degrabă cu miezul unui ev secat de acea noblețe emoțională de tip inorogESC și nu cu arșița lumilor de început ori glaciațiunea celor de apoi. În plus, e amuzant tonul mai mult valah decât bizantin al poemului, sîc!

Cuvântul \"infatuare\" se găsesște în DEX la pagina 489, coloana a doua, sus. Dar mulțumesc că m-ai trimis la dicționar - așa am descoperit un sinonim care se potrivește mai bine în context.

Aplecă-te spre mine precum tăietorul de pădure
despică-mă până la inelele esenței mele de femeie
lasa-mă să te întâmpin cu fiecare frunză a durerii
și să te călătoresc cu melci zănateci după ploaie
când soarele adoarme între degetele tale încolțite
frânge perna de sub tâmplă, lasă lumina să fulguie
și despică[...]
Remarcabile ultimele cinci versuri.
Vezi că ai o repetiție triplă e verbului \"a despica\", chiar în două versuri consecutive.

Da, este un poem de nota zece. Mi-a plăcut versul:
\"defineste-mi cercul cu care voi fugi intr-o zi de pe hartie\"
Bravo Moțocule!

Aceste versuri se nasc seara
când curcubeul preaplin
recită palid ca ceara
poem cu chipmunk și robin...
Ce inspirație ai avut, bravo Amelie!

De la un timp mi-agăț stele în inimă când citesc nestemate andiene, antonesciene, mateiesciene, magiciene, panesciene, etc... (rog să nu se supere necitații din listă, sufăr de \"tulburări emoționale de memorie\") Și aceasta e una din acele neînchipuit de frumoase declarații pe care numai un spirit nobil o poate face!

Oh, Roma - iubita mea! Straniu. Am citit întâi \"balada îndrăgostitului\". Ce diferență de stil... Hmmm, te voi citi mai departe!

Stilul asta baladesc postmodernist satiric îmi pare spumos și totuși amar... Pe cine ai vizat? Taci, nu-mi spune! Știu.

Ah, aleanul visului
singurătatea demenței
lacrima motivului
infernul neîmpărtășirii!
Așa catren de sine stătător nu e rău deloc...

Nu vreau să fiu rea dar știind ce ai mai scris până nici nu mă așteptam să citesc o poezie a ta fără îngeri...

Frumos. Romantic. Nu știu ce să cred despre versul al doilea din ultima strofă. Chiar nu ai găsit nimic altceva decât franzelă să rimeze cu gazelă? În același timp, nu îmi displace...

Când am citit prima dată poezia, superficial (îmi cer scuze) m-a deranjat repetiția versului \"cu tălpile goale\" și ampierdut esența. Dar am revenit și nu îmi pare rău... Fiecare strofă e o metaforă splendidă iar finalul... e pretextul întregului poem!

Oh, Doamne! M-am uitat de o mie de ori la cuvântul acela și nu am observat că e un \"ă\" în loc de \"a\", pentru că în capul meu era la prezent! De astfel de observații am mare nevoie, mulțumesc!

Jupp B. Itter m-a înțeles foarte bine, am nevoie de critică la aceste texte pentru că pregătesc volumul. Am încercat să public sub un pseudonim alternativ tocmai ca să primesc observații, oricum ar fi eu le consider întotdeauna valoroase.
De ce spui că acel verb nu sună bine? Sincer vorbind chiar zilele acestea fiul meu învață geometriile singurătății... și îmi rupe inima, nu pot să îl ajut, toți trecem prin experiența asta...
Eu nu știu de ce are lumea impresia că m-aș supăra dacă mi se face critică. Nu vedeți că deja am mai tăiat din neologisme?
Aș mai fi vrut să vă întreb dacă vreodată, atârnând cu capul în jos, sau stând pe spate pe o rogojină la soare, ați urmărit mersul oamenilor? Dacă nu, nu e târziu s-o faceți. Poate înființăm un club al mergătorilor pe sus! Pământul are aspect lenticular și picioarele mergătorilor parcă sunt lipite și atrase de el ca magnetul. În plus, l-am văzut prima dată pe fiul meu ținut cu capul în jos, așa mi-am amintit de acel mers și am scris poezia. Asta a fost explicația pentru strofele doi și trei, poate vor fi înțelese mai bine acum.
Mulțumesc tuturor celor care m-au comentat.

Da, eu am fost Stejara. Mulțumesc pentru comentariile de atunci și acum.