Luminita Suse

Ciudat. Acum cativa ani, tot in octombrie, am postat aici pe site o proza despre \"cangurul meu alb\",. Evident, era departe de valoarea acestui text. In final insa, ma intrebam daca o sa revina vreodata. Era vorba despre acele daruri sufletesti care, o data pierdute, nu le mai regasesti. Cu alte cuvinte, unicitatea sansei. Dar Edna se daruia invariabil de fiecare data. Pana cand? Uciderea ei, necesara, ramane valabila poate pentru randuielile lumesti, dar nu si ceea ce transcende lor. Ma mir prea des cum de continuam sa fiintam asa infirmi de bucati din suflet fara macar sa recunoastem...
E doar aparent fantastica, proza ta. Simbolistica ei e usor de intuit si descifrat pentru cine are “simturi de suflet”. Nici nu puteai alege alt animal decat cangurul!
Ma intreb de cate ori ne-am rusinat si indignat de oamenii care s-au dovedit a fi mai ticalosi decat fiarele salbatice.
Natura, in modestia-i imuabila, mai are inca multe lectii de oferit, dar cati din noi apleaca la ea ochii si urechile sufletului?
Revenind la text, remarc cu admiratie ca autorul are un dar inegalabil de a pregati si construi povestea. Din detalii marunte reuseste sa ctitoreasca o cetate pe malul purpuriu al durerii. N-am putut-o citi cu ochiul critic pentru ca un astfel de text se scrie rar si nu se adreseaza oricui. E acel gen de proza pe care il citesti cu ferestrele sufletului larg deschise, sa te lasi cuprins de visele nerostite ale copacilor din care anotimpul toamnei isi retrage brutal frunzele inflorite.
E acel gen de proza din care iesi innobilat sau indignat de propriile infirmitati.

Ionutule, ai un stil invariabil si deci inconfundabil. Asa cum ii sade bine unuia dintre ultimii cavaleri mioritici pe care am avut onoarea sa ii citesc. Domnita Carina si imparateasa Licorna au dreptate sa le placa versurile domniei tale...

In dimineața aceasta m-am trezit cu gândul la dăruirea inutilă pe care o prevedeam copilărește acum câțiva ani singulari, acum grei ca plumbul din inimă. Cineva a încercat să mă convingă cu argumente de aer si foc că nici o dăruire nu e inutilă. Și a eșuat în timp ce eu am urmat drumul apei dăruită cu nuanțele albastre ale risipei de deasupra capului. Plănuiam în această dimineață să recunosc în sfârșit că am eșuat și eu undeva în largul unei mări care și-a retras vuietul iubirii din scoicile cuvintelor dar uite cum nimic nu e fără rost pe lumea asta! Am citit un editorial ratat și mi-am adus aminte de mine, așa cum am fost și voi rămâne mereu.
Mulțumesc!

Am citit da, am citit! Multumesc mult, Marina pentru acest acrostih.
Voi incerca sa conving un librar sa imi primeasca volumul si daca reusesc va spun unde. E cineva interesat?

Am corectat eu... zidul de soapte vibra eeeee la infinit, asimetric... Adeseori vorbim mai mult cand tacem.

Există versuri pe care nu le poți atinge nici cu o stea, strălucesc cât pentru întreg cosmosul, așa cum există femei pe care nu le poți atinge nici cu o floare, întreaga lor ființă e o grădină! Această poezie e roi globular de supernovae, Adina este domnița codrilor de aramă!

La mulți ani, Adina!

Dragă Roxi, ca să fie adevărate, aceste versuri ar trebui mai întâi să nu repete cuvintele finale care rimează, apoi versurile care rimează ar trebui aibă număr constant de silabe și abia după ce ai îndeplinit aceste cerințe tehnice ar trebui să umbli un pic și la subiectul expus, adică privește-l dintr-un alt punct de vedere, descrie-l cu alte cuvinte, încearcă să depășești nivelul ideatic și imagistic al oracolelor din școala generală.

Corectează greșelile de tastare și lasă te rog un spațiu după orice semn de punctuație.

Te rog corectează greșelile de tastare. Nu uita să lași un spațiu după fiecare semn de punctuație. Mulțumesc.

Ai făcut și fapte bune postând texte ale celor doi poeți dar nu înțeleg de ce ți-ai creat acest nick nou? Ca omer aveai nivel 100.

Domnule LeGrand@#%, mă jenez să reproduc întreg nick-ul, mai bine ți-aș spune Florența_Albu, Lermontov_Mihail, sau de ce nu Omer? Deci domnule Omer, am fost plăcut impresionată de această renaștere din cenușă a unei mari stele necunoscute. Îți urez succes în continuare. Îmi mai permit să recunosc că m-a distrat textu\' matale, la final mai ales.

Si sa nu uit, oh, despre estetica versurilor! Cele doua strofe se desfasoara similar dupa un demers logic si grafic atent elaborat! Mai mult, exista si circularitate.

Imi place! Imi place! Imi place! Nu stiu de ce, intotdeauna gasesti foarte inspirat combinatiile de cuvinte ce descriu stari si influente exterioare lor, combinatii ce conduc la starea de liniste a bucuriei de a fi citit o noua poezie despre ceva cunoscut in sensul de trait si simtit.

Foarte frumoase versuri.
La mulți ani Alma! Să fii iubită și fericită.

Daca ai folosi \"afirmatie\" in loc de \"expresie\" te-as fi putut vizualiza intr-un cadru matematic riguros. Apoi, \"fals implica orice\" este exact ceea ce arata demonstratia ta (la o afirmatie ne-enuntata de fapt, sau concluzionta tardiv). Afirmatia \"adevarul e la mijloc\" este mai degraba o axioma care precizeaza o apartenenta spatiala discreta la o multime infinita dar numarabila. Notiunea de mijloc implica o medie intre doua capete. Daca e la mijloc nu e in niciunul din capete. Deci, \"adevarul nu poate fi simultan la mijloc si in cel putin unul din capete\" ar fi fost enuntul corect iar demonstratia ta prin reducere la absurd - adecvata. Insa, in demonstratie folosesti o multime a \"expresiilor\" pentru ca te referi la mijlocul dintre o expresie si alta. Dar nu ne-ai construit un spatiu metric al expresiilor si deci notiunile de distanta si de mijloc sunt confuze i.e. fara baza riguros matematica. Ah, fraza finala pare sa enunte o teorema pentru a carei demonstratii ai asudat atat de indraznet pe la mijlocul textului sau... undeva pe la capete ori dincolo de ele?!? Sa inteleg ca \"a sti adevarul\" este echivalent cu \"adevarul e la capat(capete)\"? Adevarul e la capete simultan? Sau e o entitate ondulatorie si corpusculara undeva intre capete a carei pozitie poate fi ghicita doar probabilistic? Asta ma duce cu gandul la principiul de incertitudine al lui Heisenberg. Hmm, ghinion. Godel are o parere daramatoare: constructiile noastre axiomatice sufera de inconsistenta si incompletitudine. Ha, ha, ha si uite asa am putea scrie pagini intregi despre totul si nimic, la mijloc sau la toate capetele posibile, si de ce nu?, dincolo de ele.

Admir la poemele tale ce mult spui
in cuvinte putine!

Ana & Diana, va multumesc pentru comentarii.

Simpatic poem despre sărutul defunct, odihnească-l țărâna buzelor ușoară!

Au, am uitat să lovesc și cu steaua!

Cine aleargă după doi nu prinde niciunul -deh, nu știi niciodată (de) unde sare iepurele!