Luminita Suse

Nu știu când se stinge jocul ce perpetuează copilul din tine dar știu cum se-aprinde focul din joaca maturului. Nu știu cum o să viețuiești mut în riftul din piatra de jad, cu versu-ți

Poți să spui că îngerul fără o aripă e șchiop? Poți să vezi că dorul fără pereche e orb? Poți să concepi? Sunt relicva încă verde din pana unui înger sentimental, urma trestiei surprinsă

Poate cad respinse în zborul spre pleoape sau se pierd din a irișilor vină ghilotinate din greșeală de pupile și te jenează penumbrele lor pe retină Poate te agasează cu temerile lor

Când pleci dincolo spațiul se contractă-ntr-un ou cu coajă opacă de-onix, lumina e deportată-n halou în jurul râului Styx, două curcubee unite-n anou mă sufocă în vis. Ești absența vie din

De pe-o insulă de piatră scufundată în noroiul primordial, șopârla răsfățată de soare mi-a arătat direcția de urcare și din creangă în creangă, din mezozoic până-n prezent, am ajuns acolo

Știai că stelele iubite de îngeri hoinari prin nebuloase inelare cad încet în spirală și pier în lumina zorilor orbite de iubirea soarelui pentru viață ce naște o zi nouă și asimilează

Dacă nu te-aș iubi aș fi amintirea electricității în bobul nud de soc atitudinea pragmatică dintr-un suflet abrutizat stropul de ploaie sinucigaș răsfățându-se-n foc visul dansului din jucăria cu

Fără tine sunt licuriciul din buzunarele întâmplării așteptând să fie reîntrupat ofrandă în altarele sacrificiului. Cu tine sunt întregul ce transcende sensul vieții încercând să

Palmele tale întinse pe obrajii mei ating două ruguri brusc reaprinse se aud căderi meteoritice stinse înăbușit pe coapsele reci ale Lunii. Surâsul meu renunțat în ochii tăi cade ca un sari

Citesc printre silabe cum mor tahionii. Logic accept dar fizic refuz să mai tac căci simt cum fuzionează toți atomii îngrămădiți bezmetici și vii în stomac. Din unu plus unu nu mai rezultă

Ești o lacrimă de sânge în inimă… Dar doctorul îmi spune mereu că am o inimă încă puternică. Atunci, de ce mă doare așa tare? Ești un fior rece pe șira spinării… Duc poveri de ghiață pe

sub bolta frunții în sarcofagul ochilor măiastra cu viață subțire preacuminte mă roagă în risipa albastră să o îngrop de vie cu inima întreagă așteaptă, îi spun în ultraiubire există zbor

Tu ești pretutindeni în jurul meu aerul pe care-l respir e înfometat lumina pulsează în piept când m-atinge apa pe care o beau e vie și mă gustă căldura soarelui mă usucă până la sânge pe

De priveghi într-o lacrimă strâmtă, înăbuș în noapte aceeași zi întinată la nesfârșit sub coasta Lui dreaptă întoarsă trufaș spre lumea cealaltă. De cum a închis ochii, am plâns, la început,

(variantă) Trăiesc pentru ecoul mirării-n oglindă și-i știu pe de rost orice stare, sunt martorul neposedat dinăuntru și discipolul răzvrătit dinafară, existența mea îndelung dedublată râmâne

Te-am așteptat atât de mult încât noaptea s-a generalizat și moliile ei au ros încet universul meu și-al tău… Stelele mi-au dansat ca ielele prin gânduri ochii tăi s-au mistuit în

Amintește-ți așteptările acelor amurguri alungate-n abstractele absurdele adâncuri… Amintește-ți albastrele arabescuri aurind apocalipticele ape asemeni aripilor amenințătoare adiind

Niciodată nu voi mai dansa așa cum n-am dansat cu tine deși, în joacă, timpul înscris-a predestinatu-ți nume pentru mine. Nu știu când ne vom întâlni sau de ne vom cunoaște vreodată ales

Dansăm printre verzi lumânări noi doi, eu si chipul tău umed cu parfum de iubire în nări cu frunțile sprijinite de sunet. Încet, doar noi doi, dansând printre sfere în rugină aprinse cu

Nu mai văd, nu sunt copaci, noduri negre dintr-un gând, cum le-mpaci? cum le desfaci? Nu mai sunt. Ninge oblic, ninge strâmb. E târziu. Dinspre tăceri lanțul mâinilor ne

Prea mulți copaci sunt goi înăuntru și au rădăcinile aproape carbonizate înspre miezul abuzat al pământului cocoșat de minciuni elective sordide. Ziua, păsările se prăbușesc vlăguite în golul

fericit este cel ce vă are se jeluia pomul pârguitelor frunze când rădăcinile precare începuseră a-i crește invers din pământul de brumă șters spre spațiul toamnelor confuze după