relicve de frunze

Imaginea ingerilor n-a avut pretutindeni si dintotdeauna aripi; e mai pregnanta in mitologia vestica decat cea estica. Sfantii si zeitatile orientului indepartat nu au aripi. In sec 9 i.e.n., asirienii au inceput sa puna aripi pe umerii spiritelor lor protectoare. La egipteni, "ba" partea eterna a sufletului, este reprezentata de o fiinta umana cu cap de pasare si aripi. Cea mai mare influenta vine insa din mitologiile greaca si romana. Ingerul crestin a continuat pe cel ebraic dar vechii evrei nu permiteu reprezentari figurative ale conceptelor lor religioase. In Vechiul si Noul Testament, ingerii nu sunt inaripati. Ei apar spontan ca un fulger/scanteie de lumina si dispar la fel. Desi ingerii sunt mentionati inca din crestinismul timpuriu, abia in 325 e.n. credinta in ingeri a fost acceptata ca o parte din dogma crestina de catre Consiliul de la Nicea moment din care s-au iscat discutii aprinse despre posibilitatea ingerilor de a zbura. Arta, a urmat si ea directiile credintei crestine si din secolul 4 e.n. au aparut primele aripi ingeresti in picturile religioase. Imaginea antropomorfica si inaripata a ingerului crestin a fost inspirata din religiile pagane greaca si romana. Astfel, Nike, zeita greaca a victoriei are infatisare umana iar Victoria, zeita victoriei la romani are aripi. La sf. sec 5, aceasta imagine a devenit standard si a fost importata chiar in arta Persana si apoi de Islam. Altfel, ingerii sunt fiinte asexuate intermediare intre zei si oameni. Nu stiu cat de corecte sunt aceste date, sper sa nu ofenseze pe nimeni.
In fine, ce vreau sa spun este ca ingerii zboara de mai putin de 2 milenii incoace si ca desi nu suntem ingeri, noi oamenii am zburat fara aripi, fizic si spiritual, de mult mai mult timp. La noi aripioarele se simt la picioare, in inima, la tample, in suflet...

Pentru mine, ingerii au zburat din-totdeauna, nu doar de doua milenii. Si asta pentru ca ei nu sunt doar niste simple reprezentatii uman-mitologice. Ei exista, sunt printre noi. Sunt oamenii pe care ii iubim, sunt trecatorii grabiti, sunt starile noastre de gratie. Pentru ca aceste lucruri ne fac si pe noi sa ne inaltam, sa ne depasim conditia. Din pacate, ne gandim din ce in ce mai rar la lucrurile astea, de aceea uitam sa zburam. Si, Liana, crede-ma, chiar daca nu vrei, tot esti un inger!

cred ca se întâmplă o alergare altfel de muguri...pentru ca nu demult am pus la cale prietenia cu pasarea cu-n singur ochi am gandit cum ca bine ar fi sa merg pe drum spre începutul...Așa iată-mă Fericit sub buricele frunzei
Am comentat despre Timp

Există desigur o diferență ontologică între un sketch și o poezie, în sensul că poezia în general nutrește veleități atemporale. Nu cred că v-ați propus acum 20 de ani să țineți lumea de vorbă (am în vedere primul text înscris pe site), ci să postați o compunere/compoziție în fața căreia utilizatorii viitorului să se scarpine meditativ în cap și să închidă o clipă ochii încercând să priceapă ce a trecut prin inima sau prin mintea autoarei atunci când a decis să-și facă publice trăirile.
Ei bine, eu am pâlpâit de câteva ori precum un arbore cu frunze precare, însă mărturisesc sincer că nu mi-a încolțit încă nimic în spațiul dintre urechi. O singură imagine mi-a apăut, și anume un ren cu frunze în loc de coarne. Interesant, mai citesc, aveți totuși un nu știu ce volubil, care mă face să nu vă trec cu vederea. Poate sunt eu anacronic, desigur că sunt.