Luminita Suse

Sub tălpile moi nisip ciupit de ploaie. Culeg cristale. * Desculță prin ploi înfiată de toamnă frunză brumată. * Eclipse pe cer. Pașii Lunii în templul dintre retine. * Zborul

Simptomul este grav încă de la început: simți o acută dependență de liana verde. Þi se strecoară meșteră pe sub camașă te-ncinge ca un pansament abdominal te hrănește cu miez de mandarină

Lacrima nu se poate restaura conține prea multă sare și nu e niciodată singură, sentimentele plutesc în ea ca în Marea Moartă, hilare trăiri camuflate de nea diseminate-n lichidul

Ne-am irosit în câteva anotimpuri printre iluzii de trăiri consonante. Precum semințele ierbii nude în gânduri încolțite înaintea ciocnirii fulminante a licuriciului de-o coasă pe câmpuri am

Citesc printre silabe cum mor tahionii. Logic accept dar fizic refuz să mai tac căci simt cum fuzionează toți atomii îngrămădiți bezmetici și vii în stomac. Din unu plus unu nu mai rezultă

Cu un colț de Lună dezlipește-ți din ochi lipitorile acutei mirări că există minciună. Pune la conservat în formol embrionul naivității disociată de promisiunile cuvintelor atrofiate. E

de trei anotimpuri îmi crește o veena în piept și timpul îmi abreviază trecerea în solfegiu carnal sa-ri-ga-ma-pa-da-ni sunt gata acum să îmi cânt samagana vieții cu fiecare din cele patru

eu mi-am circumscris visele în viscol și mi-am caligrafiat tălpile pe coapse de nisip amnezic ca o pasăre orbitând în lenjerie feminină așteptând ploi de cenușă vulcanică cu aripile

Foto: Luminita Suse pinii nu se satură niciodată să poarte verde aș vrea să fiu clorofilă și tu - pinul meu

hai să rupem scrisorile documentele sentimentele să desfacem până la os fiecare cuvânt identitate emoție apoi să alegem literele legii diacriticele posesivele solipsiste de semnele

A trebuit să exiști tu - renegația negației - penultima zecimală a creației crampa numărului pi supra nu, radicalul mirării la pătrat, haloul semantic posedat de nocta ornitorincului de cristal și

Un uliu alb privește intens lacul prăbușit din albastru. Îl vor năpădi trestii nebune își spune descumpănit. Pe mal, în colivia aurie dintre crengile salciei, Luna se topește tremurat în lacrimi de

Când veneai norii ningeau lăcrămioare și livezile plângeau flori de măr în coșul plin cu semințe-ncolțite ce n-ar fi rodit niciodată șerpi cu crengi, languste cu pene, corali de

Mărturisesc o dată pentru o mie de mii de ori, părinte, eu îmi duc crucea dublă în brațe cu lăcomie cuminte și visez musculatura zborului ca o obsesie imaculată a cărnii. În acest osuar

După potop, când apele s-au retras ducând cu ele în adâncuri oseminte verzi de trestii frânte, un cangur alb cântă la balalaică și zâmbește încurcat în timp ce-și înmoaie indulgent labele

Când va fi să mor căutați-mă într-un nor unde ochii mei goi voi luci să vă amintiți cum a fost la început viața de apoi inima bătând invers va mărturisi cuminte în alt univers cum va fi

Dansăm printre verzi lumânări noi doi, eu si chipul tău umed cu parfum de iubire în nări cu frunțile sprijinite de sunet. Încet, doar noi doi, dansând printre sfere în rugină aprinse cu

Amintește-ți așteptările acelor amurguri alungate-n abstractele absurdele adâncuri… Amintește-ți albastrele arabescuri aurind apocalipticele ape asemeni aripilor amenințătoare adiind

quidam abia acum înțeleg, ce ți-ai dorit cel mai mult te-a speriat cel mai tare (nici lui Dumnezeu nu I-a fost mai ușor singur în centrul lumii înconjurat de fețe zâmbitoare cerând

Revin din iazuri tulburi cu fața descompusă-n cioburi ude sleită de lipitorile din cuvinte ce mușcă obrazul cuminte. Compun scrisori în minte de parcă mi-e dor doar de cuvinte și parcă te