Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Poeme pe coajă de săpun. Gerunziul continuu

Erotheia

1 min lectură·
Mediu
e prea devreme să fie ieri
și prea târziu pentru mâine
astăzi nu se va termina niciodată
tot acest mers cu capul în nori
a fost pentru a avea de unde cădea înapoi
în cămașa de forță a gravitației
noi sfințim focul
când zburăm, înnebunesc înălțimile
când cădem, sângerează florile de cireș
din adâncimile pământești ale albastrului
și roua pe buza aspră a ierbii
ne răscolesc somonii incendiați sub piele, demonii
nici o ploaie nu îi îneacă în resemnare
nici un gând nu îi astâmpără
joacă-mi voința de lemn pe degete, nestăpânitule
nebunule, frânge-mi apele, mâinile
ghemuiește-ți gerunziile în mine, să le simt dinții
cum învinețesc corpul absurd al realității
asfințind-răsărind între ochi și genunchi
034.133
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
115
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Luminita Suse. “Poeme pe coajă de săpun. Gerunziul continuu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-suse/poezie/1795064/poeme-pe-coaja-de-sapun-gerunziul-continuu

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ecaterina-stefanEcaterina Ștefan
versul: \"cămașa de forță a gravitației\" nu-mi place cum sună, deși versurile precedente, în special 3-4, mi se par bune. de primele doua cred ca am mai auzit, dat in alta forma. in ce urmează mai jos se simte mîna ta.
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
camasa de forta a gravitatiei e o imagine frumoasa. gravitatia reda caderea, miscarea catre ceva fie ca vrei sau nu. camasa de forta reda inclestarea, reducerea libertatii. pana la urma gravitatia este o camasa care ne tine sa fim liberi. cand se sparge zburam de inebunim inaltimile.
primul vers imi aduce aminte de o poezie de-a mea \'e prea devreme sa fie azi\'. dar nu cred ca are vreo legatura:)
stefan
0
@antrei-kranichAKAntrei Kranich
titlul poemului e primul indiciu ca vizitez un poem bun. l-am vazut de dimineata, dar mi-am promis sa-l gust acum, mai pe seara.
apoi poemul in sine nu mi-a inselat asteptarile. n-are rost sa intru in multe comentarii.
e frumos, e puternic, e si tandru, e ca orice dovada de dragoste pe care o femeie o ofera unui barbat.
cu prietenie,
andrei t

0