obsesie

cunosti fraza asta de la radio españa? ce faci tu in canarias, esti ospatar? stii de ce te intreb, pt ca scrii poezii cu metafizica de barman-ospatar? cu putin efort transformi balaria asta intr-un slagar optzecist, pe cuvant
f amical

daca esti in \"canarias\" nu esti neaparat barman-ospatar iar textul nu are nici o legatura cu locatia mea.

doi

cred ca putea sa iasa o bijuterie textul asta, dar a reusit sa cam alunece.
asta de exemplu e o constructie buna: \"lumea mă crede orb
iar sufletu-mi spune
că adorm între cer și pământ\"
dar e stricata apoi de: \"de unde am să mă trezesc
din nou însetat
de tine!\" - care e un loc comun din poezia-sirop ca eu n-o pot vedea foarte clar in romantism sau perioada 80, chiar n-as putea sa o stabilesc cronologic.
iar introul nu se pare ok: \"cum ar fi să-ți observ pașii\", dar zi si tu luacian cum vine \"în care soarele să spargă pietre\" - si u da vina pe avangarda sau suprarealism ca nu-i aici vorba de asa ceva.

eu cred in concluzie ca ideea e buna, trebuie refacuta, cu stil, cu sau fara imagini, mai mult sau mai putin metafizica, insa ea trebuie sa nu-mi dea senzatia de a o mai fi citit pina acum.

pai, lasa tu o piatra in geam si ai sa vezi ca timpul si soarele o va eroda si o transforma in bucatele micute, zise praf.

in rest,
poezia este \"sirop\", pentru ca si dragostea este un sirop.

daca ai sa citesti inca o data, vei observa, zic eu, inceputul si finalul unei pelicule\"gand\" si probabil vei intelege ideea:
\"de unde am să mă trezesc
din nou însetat
de tine!\"
pentru ca poezia mea are un inceput si un sfarsit
banuiesc ca aceasta este o reflexie a celui ce gandeste;eu am scris din postura celui ce priveste intr-un punct desi, acel punct nu se vede gandind la o persoana draga ci plecand de la ideea de :\"cum ar fi daca...\"
.

doi
de la un capat

o poezie cu o structura de cristal, trecand teama de timp prin aceeasi oglinda in care stau alaturi insingurarea si orbirea, in care doar trezirea
intr-un VIS NOU, are puterea sa strapunga o taina, deja prea grea de amintiri, unde setea din fiecare cuvant nerostit are putere de mir usurator de poveri…

mie îmi place structura, exprimarea, ideea și redarea. caracterul conștient al mesajului tulbură dar și provoacă acel \"cum ar fi...\"
și într-adevăr există o acoladă între prima și strofa de final care confirmă

\"cum ar fi să-ți observ pașii
obosiți pe-o cărare uitată
(...)
lumea mă crede orb
iar sufletu-mi spune
că adorm între cer și pământ
de unde am să mă trezesc
din nou însetat
de tine!\"

citit cu plăcere,
stimă și considerație,
teodor dume,