Poezie
Penitența
1 min lectură·
Mediu
nu cred în clipe perfecte
nici în ceasul cel din urmă
iar dacă tu mă mai lași
din colț să stau
să-ți privesc ochii
prin prezența din vârful nervului
te voi atinge cu simțuri bionice
nu cred în negura nopții
nici în firmitura din colțul gurii
iar daca mai insiști să-ți desenez trupul
printre palmele răsfirate pe ochi
ți-l voi săruta
într-o singură culoare
nu cred, nu cred în ceață
iar pelicula pe care o văd
scăldată in rouă
e mai reală decât viața
075005
0

că apoi viața nu se reduce la real, ci la ce viețuiește, e o discuție pe care o putem purta sau poetiza milenii, cred.
astea fiind spuse, un ton cuminte pe aici, de exlications à la lettre, timide chiar și politic corecte. de politica textului, zic.
dar lipsește ceva. ceva care să ștergă strepezeala acelor bionisme și să lase o prospețime, chiar cuantică sau robotizată sau eegalemcepătratizată, în gura celui ce citește.
poate e prezent prea desenul, firimitura, poate prea de pe alt asteroid față de pelicula aceea.
poate mai multe.