LUCIAN-CALIN FLOREA

Dacă viața mi-ar da tot ce îi cer Nu aș mai fi eu – un Arhiereu ce păstorește turme de neliniști și întrebări... Și nu aș mai avea pacea îndoielilor și certitudinilor și

Îmi curge pe tâmple bucuria ploii de vise ce cade torent în inima mea. Simt iarăși iubirea cum curge prin vine hrănind focul ce arde aprins de focul din tine. Ciclul ,,

Am îmbrăcat haina Uitării Spre aducere aminte. Noian de cuvinte Silabisit rostite De noi,în anotimpul Iubirii. Rostit a fost cuvântul DESPÃRÞIRE Și totul a rămas doar colb de

Renasc in mine flăcări de Lumină Se – aprind in tine focuri vii Tumult de sentimente ne inundă , Neliniștea în Soare ne cufundă. Ne vom topi … în taina , împreună … Vom picura din Soare

I S P I T Ã Un măr al Discordiei Ne – a fost aruncat… L – am prins, și am mușcat… Acum..tot doi… Ne depărtăm, Pornind din nou Pe Drumul Tău,pe Drumul Meu De ce

Simțăminte de piatră Cotropesc pajiștea cuminte A sufletului meu Vânturi de sunete Adie blând, Asemeni copitei de cal la urechea Nelinistii mele. Sunt cal

Am socotit pe degete Orele de când ne cunoaștem …mi – au trebuit sute – pe copacul din fața noastră am frunzărit, câte o frunză, pentru fiecare sărut al tău. Mi - am legat

File de gânduri Cu colțuri îndoite Zac prafuite,atent rânduite În așteptarea Ta Vei veni Secol Iubire ? Te aștept chiar de mâine ! Altfel…zadarnic mai vii… Ciclul

Depind de Tine Când Soarele răsare Când Luna a apus Doar Tu îmi ești de – ajuns Năvalnică chemare un Dor ce nu s - a spus, - trădat de a inimii bătaie… În noi e vâlvătaie… Și refuzăm să

Am pus in palma Ta, Cinic Destin Firava speranță Și un ideal sublim... Am vrut Libertatea – Mi-ai dat-o deplin Am vrut Fericirea – Mi-ai dat doar măsura : De – un deget Iubire Și – un

Mi – a murmurat la urechea Neliniștii mele Glasul Tău – Piatră izbită cu ecou în zidul unei ape calme, în pacea din sufletul meu Dar, Ca orice tăcere

Voi cere iertare Clipei cand va trece Numărand în gand Pană la zece Cate zece amintiri Pentru zece iubiri Zece ore uitate Zece flori îngropate Zece nopți nevisate De zece ori

Imi arde privirea Flacară verde A copacului Tău-Primăvară Topești în mine flori albe De dor Si-mi speli gandurile In cristal magic,de izvor Sunt legat de maini Si de picioare Cu lumina

Imbracă-te în alb “preafrumoasă”Tristețe Imbracă-te în roșu Prostească Gelozie Fă-ți straie stridente Sleampătă Modestie Iar tu,Nebunie Ia țol violet Vestiți-vă degrabă Trăiri

Plătesc tribut de înserare Pentru fărădelegea De a fi iubit o floare Roșie..și alintată Primea sărutarea udă A ploii mele Se lasa mangaiată de vantul meu Si accepta, Bucuroasă, Statornicia

Te asemăn Unui stol de cocori Ce pleacă des Spre lumi neștiute Si vine rar In lumi cunoscute ALBASTRU E CERUL Misterul ți-e fratele geamăn Tăcerea ți-e soră de cruce Arată-ți Imperiul de

Am pus în palma Ta Cinic Destin Firavă speranță Si-un ideal sublim Am vrut Libertatea mi-ai dat-o deplin Am vrut Fericire mi-ai dat doar măsura- De-un deget Iubire Si-un strop de

Depind de tine Cand soarele răsare Cand luna a apus Doar tu Imi ești-deajuns Năvalnică chemare, Un dor ce nu s-a spus… In noi e valvătaie.. Si refuzăm Să credem în Apus

Imi curge pe tample Bucuria ploii de vise Ce curge torent In inima mea Simt iarași Iubirea Cum curge prin vine Hrănind focul ce arde Aprins De focul din tine…

Din instinct dipsomanic Aș bea marea.. Cu freamătul ei de valuri Cu ultimul Dor Impărtașit tacit De un îndrăgostit Dar nespus… Cu Răsărit și Apus.. Voi bea marea! Căci m-a sfatuit

SARUT-MANA MAMA Sărut mâinile-ți De mângâiere și alint Sărut urmele timpului De pe obrazul tău Lacrimile - Perle de bucurie, Și întristare... Îți multumesc că exiști! Îți multumesc

Protestez La vederea

Marea ca mare… In palma aceasta Am Marea,iubito Și am să o potopesc în sufletele noastre- Asa cum e ea: Cu cer albastru făra prejudecata norilor și țipătul zorilor… In palma

Simțăminte de piatră Cotropesc pajiștea cuminte A sufletului meu Vanturi de sunete Adie bland Asemeni copitei de cal La urechea Neliniștii mele Sunt cal Cu picioare de piatră Sunt