LUCIAN-CALIN FLOREA

I S P I T Ã Un măr al Discordiei Ne – a fost aruncat… L – am prins, și am mușcat… Acum..tot doi… Ne depărtăm, Pornind din nou Pe Drumul Tău,pe Drumul Meu De ce

Am pus în palma Ta Cinic Destin Firavă speranță Si-un ideal sublim Am vrut Libertatea mi-ai dat-o deplin Am vrut Fericire mi-ai dat doar măsura- De-un deget Iubire Si-un strop de

Voi cere iertare Clipei cand va trece Numărand în gand Pană la zece Cate zece amintiri Pentru zece iubiri Zece ore uitate Zece flori îngropate Zece nopți nevisate De zece ori

Un gând ,străin de mine, mă străbate Născut de-o clipă, un gând intrus... A și apus! M-a dus departe dincolo de timp, Spre orice nu se poate. Am apucat să-i cer ceva... M-a auzit? Ce am

Protestez La vederea

Privește Lacul din Grădina Noastră... Un ochi curat, ca gândul Tău. O clipă de-ți afunzi Privirea prin transparențele sincere Un suflet nobil cum e nobilă Iubirea Va tresări Și Iți

Pașii mei rătăcesc Printre gânduri popas Căutând cărarea Ce vibrează de amintirea Ta Ai fost pădure Te-ai scurs precum Apa Þi-am simțit Soarele Din privire Când Iubirea ardea Þi-am

SARUT-MANA MAMA Sărut mâinile-ți De mângâiere și alint Sărut urmele timpului De pe obrazul tău Lacrimile - Perle de bucurie, Și întristare... Îți multumesc că exiști! Îți multumesc

Dacă viața mi-ar da tot ce îi cer Nu aș mai fi eu – un Arhiereu ce păstorește turme de neliniști și întrebări... Și nu aș mai avea pacea îndoielilor și certitudinilor și

Mă cunosc… de parcă m-aș cunoaște..de-o viață… Și totuși - Nu-mi cunosc Timpul… Nu recunosc clipa ca măsură a gândului meu… Și refuz Să-mi recunosc greșelile cele fără de voie

Dă-mi Vară Sufletul tău senin! Vreau cer lin... Lasă-mi Vară Lumina, soarele zilei de-acum Pașii trecutului alungă-i spre gestul tău bun Ai ochii mei,de mare Pariu pentru un gând

Depind de Tine Când Soarele răsare Când Luna a apus Doar Tu îmi ești de – ajuns Năvalnică chemare un Dor ce nu s - a spus, - trădat de a inimii bătaie… În noi e vâlvătaie… Și refuzăm să

Depind de tine Cand soarele răsare Cand luna a apus Doar tu Imi ești-deajuns Năvalnică chemare, Un dor ce nu s-a spus… In noi e valvătaie.. Si refuzăm Să credem în Apus

Te asemăn Unui stol de cocori Ce pleacă des Spre lumi neștiute Si vine rar In lumi cunoscute ALBASTRU E CERUL Misterul ți-e fratele geamăn Tăcerea ți-e soră de cruce Arată-ți Imperiul de

Imi arde privirea Flacară verde A copacului Tău-Primăvară Topești în mine flori albe De dor Si-mi speli gandurile In cristal magic,de izvor Sunt legat de maini Si de picioare Cu lumina

Ai întrebat Și ți-am răspuns O lacrimă a curs... Dar s-a uscat! ..și am uitat că Paradis vindeai ca iluzie pe săruturi dulci, acum uscate... Mai poți să crezi că încă se mai

Vorbesc limbi probabil uitate Scriu cuvinte Prea adevărate spre a fi crezute Sau prea alese Spre a fi înțelese? Trăiesc clipe promise în leagăn de minciună... Căci mi-a promis

Am ales Imensitatea Gândului Eternitatea clipei viitoare și Nemărginirea Răsăritului mărginit de Apus drept măsură dreaptă a Tăcerii Un TE IUBESC rămas început,timp zadarnic

Simt Timpul curgând leneș sau vijelios prin palmele Nestatorniciei Îl las să curgă.. Un timp... Apoi aș vrea să-l adun Dar cu toată încleștarea degetului lângă deget faptei lângă

Cade Timpul peste mine în ploaie de secunde,de ore... spălăndu-mă de trecut pentru un alt început Mai am timp nechemat Pentru o nouă Trăire, Pentru o nouă Iubire. Cadență de

Simțăminte de piatră Cotropesc pajiștea cuminte A sufletului meu Vanturi de sunete Adie bland Asemeni copitei de cal La urechea Neliniștii mele Sunt cal Cu picioare de piatră Sunt

Despuiat de Timp.. Și de uitare Stau pe malul amintirilor rostind o chemare... Chem timpul florilor Implor Timpul hain, cel fara de prag Ce mă desparte de tot ce mi-e drag... Și în

Flutur filele cărții de la Tine primite aripi grăbite ce îmi arată ce mă așteaptă... Voi citi Cât voi voi ! Te voi răsfoi alene.., Vine o vreme Când aceeași carte Eu ți-o voi