LUCIAN-CALIN FLOREA

Cand am o Muza.. asa..,ca Tine simt ca traiesc.. si ca mi-e bine! Aripi de vers se nasc iubind clipe de Negura trec regretand.. ca am invins! Mi-e bine! De vei citi in palma mea

Cade Timpul peste mine în ploaie de secunde,de ore... spălăndu-mă de trecut pentru un alt început Mai am timp nechemat Pentru o nouă Trăire, Pentru o nouă Iubire. Cadență de

Simt Timpul curgând leneș sau vijelios prin palmele Nestatorniciei Îl las să curgă.. Un timp... Apoi aș vrea să-l adun Dar cu toată încleștarea degetului lângă deget faptei lângă

Am ales Imensitatea Gândului Eternitatea clipei viitoare și Nemărginirea Răsăritului mărginit de Apus drept măsură dreaptă a Tăcerii Un TE IUBESC rămas început,timp zadarnic

Din epilog Aș vrea să fac prolog Când timpul Tău va vrea Să mai stea Preț de o clipă În viața mea Ciclul ,, Dor de Dor ,, - 2007

Pașii mei rătăcesc Printre gânduri popas Căutând cărarea Ce vibrează de amintirea Ta Ai fost pădure Te-ai scurs precum Apa Þi-am simțit Soarele Din privire Când Iubirea ardea Þi-am

Vorbesc limbi probabil uitate Scriu cuvinte Prea adevărate spre a fi crezute Sau prea alese Spre a fi înțelese? Trăiesc clipe promise în leagăn de minciună... Căci mi-a promis

GELOZIE Gelozesc cărarea Căci a simțit pasul tău Invidiez Marea Doar fiindcă a atins trupul tău Cu ce drept Vântul Þi-a mângâiat părul? Și Izvorul Că a cunoscut sărutul Tău… Te

Un gând ,străin de mine, mă străbate Născut de-o clipă, un gând intrus... A și apus! M-a dus departe dincolo de timp, Spre orice nu se poate. Am apucat să-i cer ceva... M-a auzit? Ce am

De ce tac stelele Când văd un Apus? De ce tac oamenii Când au ceva de spus? Sintagme mute zac nerostite Când inimi fierbinți se sting irosite... - Rostiți orice Cuvânt ce cheamă

Am pus punct Când am terminat fraza Singurătății Punct. Mai apoi virgula pentru a-mi continua anii, drumul… -Ce aștepți de la mine Semn de întrebare ? Două puncte : Te iubesc - și

I-am strigat Cerului Neliniștea mea Și mi- a trimis ploaie Spus-u-i-am Verii gândul meu Și mi-a trimis Toamna Chemat-am cocorii pentru o întrebare

Mă cunosc… de parcă m-aș cunoaște..de-o viață… Și totuși - Nu-mi cunosc Timpul… Nu recunosc clipa ca măsură a gândului meu… Și refuz Să-mi recunosc greșelile cele fără de voie

Îmi amintesc că vei veni Îmi amintesc că vei iubi Dar am uitat ce va fi mai departe... Sau poate nu am știut... Sau te confund cu un alt început ? Ești ce va veni? Sau ce a

Când se va rupe O aripă din primii zori Voi rosti incantația ce cheamă orice Dor Voi arde smirna iubirilor trecute pe rugul mocnit al amintirilor tăcute... Și șoapte , Doar de inima ta

Piatră peste piatră Gând peste gând Când gandul devine piatră Piatra devine gând Și nici un cuvânt Iscat dintr-un gând Nu mai zidește.... Eu cred în cuvântul Ce calcă pașii din umbră

Gândurile mele gânduri pribege iarăși vor să alerge în calea Ta Caută alinare S–ar hrăni din iertare Ar închide porți trăind din uitare... Ar deschide

Solitudinea Se conjugă la nesfârsit Cu zile deșarte Când te simți un copac desfrunzit Când gândul bun nu mai ajunge, Când vântul nebun iar te ajunge.... Uneori se adună gânduri de

CIOBURI DE TOAMNÃ *** Voi odihni în patul tău de frunze Toamnă Un dor... Ce în curând O să adoarmă.... *** Plecați cocori Cu amintiri de- o vară Duceți cu voi un dor

Ce glas profetic ascunzi în glasul ploii tale Toamnă? Ce alfabet de slovă și culoare Să mai învăț spre a înțelege dorul tău de resemnare? Mă vei certa cu vânt de nu- ți voi prinde