Lory Cristea

Nea Fănică se strămutase din cele lumești la fel cum trăise: fără să supere pe nimeni. Trăise aproape șaptezecișidoi de ani, își crescuse copiii și nepoții și-acum îl găsise tanti Lucreția într-o

motto:,,Îți doresc să rămai presedintele Televiziunii Romane pană cand am să te văd in formol`` Te șfichiuie cu vorba sa Ce-o folosește drept cravașă, Dar n-ar fi el, de n-ar avea Acea șuviță

uite-așa se pune capul pe o perniță în formă de inimă albastră bate neonul din parc pe florile din fereastră cine plânge (nimeni) cine se zbate pleoapa ta închisă fluture de noapte te-o avea

Urcând mai mult târâș scările, Dilibob descuie ușa și se-aruncă încălțat de-a curmezișul patului imens din dormitor. Nu se putea adeveri mai exact, ceea ce-i ghicise o țigancă, acum vreo trei luni,

uite-așa se-mparte albul unei pâini leagănului care ocrotit de mâini a scăpat din sine prunc sau pricolici izvoraș de stâncă piatră scăpărici lumii-n care nimeni nu mai recunoaște pe Iisus afară

era frumoasă și-o plăceau bărbații cu ochi flămânzi o dezbrăcau de haine și-i născoceau un fel de false taine la nunta-i să le strige-n chip de-orații * * * femeile-i zâmbeau cu

Românie, ca o pâine neagră Încă mă mai saturi, dar sughit Un acces de febră sau pelagră Mă trimit să-ți caut gustu-n mit Și să mistui deopotrivă miere Care-abia e luată de pe stup De la sânul

O să pornim la drum așa, cu pieptul dezgolit în fața alicelor de neascultare și ridiculizare a ceea ce pe noi ne-a străbătut odată pentru totdeauna... ne-a traversat întreaga existență într-un moment

mai contează dacă ești în turmă acasă pe câmp sau la căpătuială tot trebuie să dai zeciuială nu sunt cel dintâi sau cel de pe urmă deschide deschide-te tu ca o carcasă trage perdelele și

încremenite zboruri de păsări trec prin vis cerboaice fără vlagă pe stânci se prăbușesc te-oi fi ascuns de mine de mult ce te iubesc tu! iarba mea albastră ce iară m-ai ucis te-nchipuiam

,,E un război cumplit pe dinăuntru-mi / Armate de-nțelesuri desfășoară / Soldați-cuvinte care vin asupră-mi / Și-n sânge, ca otrava, se strecoară // Tot calcarul din oase-mi se topește /

Andrei se uită la ceas: aproape două spre dimineață. Își luă bagajul și se-ndreptă spre grupurile de taxiuri. Spera să mai prindă câteva ceasuri de somn până dimineață. Călătoria la Nantes fusese

Adame, ochiul tău așteaptă mărul Să dea în pârg pe sânul Evei moarte Atunci când ea îți duce mai departe Îndurerat și tragic, adevărul. Asupra ei vin stigmele din carte Sau nestatornicia și

poezia parodiata: Simulează-l și taci! poezie [ ] Alinuței și altora care ard de nerăbdare... să mă citească - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de alex crețu [un strain]

Din două-n două săptămâni Mă urc în tren Cu-o geantă mică în care am ca de obicei Ultimele cursuri și niște nimicuri Pentru părinții mei Mă duc pe locul de la geam Și-adorm până la Târgu

nu mi-e mie, popo frică sau rușine nici n-aș avea de ce tu ești cel ce te scapi pe tine poți să mă exilezi cât vrei doar ești pus în funcție de cel de sus adică cel ce prin puterea moaștei nu

Adime, junii au argint în plete și parcă sunt sfințiți pe jumătate călări trecând cu mâinile-ncleștate pe frâiele țintate...vai, poete! în Șchei un vânt de vremuri tulburi, bate iar luna

Mă-ntreb câți ani au pietrele Și devin la fel, piatră Și tac.... Pictând pe ele Ziua de ieri Vântul vine de niciunde Aici piatră, dincolo nisip Și râul taie versul în două Jumatate

Ninge târziu așa cum prea târzie Speranța noastră pâlpâie-n icoane Scrie Vasile... sau vorbește Ioane De-o tristă, sângerândă Românie Cu Dunărea ce fierbe la Cazane Sau munți pe care plânsul