Lecție de toamnă

Doar o lumină traversându-mi pleoapa,
Frumosul întrebării parcă vine
Să stea turcește drept în piept la mine
Și-mi cere să-mpărțim pâinea și apa.

Primesc, de dragul lui, cu ochii-nchiși
Un început de tropotire-n muguri,
Până la vraja închegată-n struguri
Sau taina-nchisă-n sâmburi de caiși.

De-aici îți vine greu să te mai duci
Și nu știi care clipă e mai gravă,
Aceea-n care-n lanul de otavă
Se-aude jalea puilor de cuci?

Sau sclipătul amurgului topit
Pe pânze de-orizont, incendiate?
L-aș bănui că-i pictor de păcate
Cu tușele-i ce-aduc a biciuit.

Frumos în cer și pe pământ nuntire
Iar Dumnezeu la asta ne condamnă:
La lecția numită simplu, toamnă
Cu exerciții de desăvârșire.