cămașa unui bărbat

cămașa lui aceasta mai aude
chemarea neopritelor mâini ale războiului
în spatele curții bătrânul geluiește
scândurile de brad de parcă le-ar ști pe de rost
și-i spune trăgând din țigară
ce vei mai dormi tu prin nămeți până umerii aceia
vor învăța să stea drepți
ai să vezi lemnul și fierul înflorind
la miez de noapte
până ce cămașa o să îmbrace un bărbat nu prunc

mai grea și mai dulce decât o cană cu vin
cămașa de cununie ca un zbor nelămurit
de vultur tânăr cu pieptul scrobit de soare
a purtat povara zidirii de casă și purtării de stâlp
cere iertare cu pleoape căzute
păcatului fără de voie ar strânge la piept altarul
unde-ar jura de la capăt și iar de la capăt
ar duce în sân căderea lutului cu sânge cald

cămașa din urmă țesută e se spune
de mâini îndulcind blesteme și zbateri
ultimul strai al pietrei rotunjită de ape
vulturul cu vederea slăbită
e doar o pasăre acoperită în hlamida albă
a drumului înapoi
în țărâna lui Adam