Poezie
absurd absurdissimo
1 min lectură·
Mediu
Clipe cenușii se preling
lăsând urme pe fața nevăzută
în scurgerea timpului... strig
cu o tăcere zgomotoasă și mută.
mă simt încojurat de absurd
și lumina ochiului orb mă doare,
fredonez un cântec prea surd
trăind... în narcisa ce moare.
E un coșmar în plină veghere;
când somnul real ne cuprinde
trăim masochist amintiri de durere,
zâmbind prin memorii frânturi de cuvinte.
Ideile mor nenăscute în gânduri,
neexprimarea lor e sfântă menire;
senzații răsculate de statice vânturi
se sting și răsar în flori de iubire.
Mă ridic prăbușind speranțe spre tine
agățând privirea spre concepția ta
mi-i gândul, speranța mi-s mii de cuvinte;
Absurdul există, dar tu ești a mea!
033230
0
BG