Lohmuller Beatrice

Un sfârșit va deschide mereu o ușă Spre un nou început, poate mai bun; Când te simți pe drum pierdută, Pășești oare pe drumul cel bun? Întotdeauna ne-ntrebăm de ce Ni se întâmplă numai

Era o noapte luminată de un pătrar de Lună; Un vânt călduț ușor bătea Și aerul îl încălzea, Iar valurile ridicate, veneau ca o furtună. Culoarea cerului era ca într-o poveste; Doar marea

A fost odată o fetiță, Ce mult prea repede-a crescut- Din pantaloni și din rochiță; Ca să mai glumească Prea mare s-a făcut. Și a avut și doi părinți Cum toată lumea are; La număr ei erau în

Au fost odată doi copii Și s-au iubit neîncetat, Lângă ea, el contopii- Iubirea-n ziduri de palat. Și nimeni n-a putut pătrunde În interiorul prieteniei, Nu s-a putut afla de niciunde, Nici

Frunze cad din nou și lasă goi copacii, Spre pământul sobru se leagănă alene, Am pășit pe ele și le-au călcat și alții, Pe un covor de frunze un altul se-așterne. Mereu îmi pare

Mă-ntreb mereu de ce taci tu ființă ciudată Încerc să te uit, dar n-am să pot niciodată; E greu un chip să uiți, închizându-ți ochii, Ieri, a te-ndepărta vroiai și azi, din nou te-apropii. Nu

Mai am un gând, o ultimă speranță Că te întorci cu mine să trăiești, Vreau doar să iubesc! O singură dată! Eu te ador și sper că și tu mă iubești. Nu mă lăsa! E ruga mea ce-o spun Te venerez!

Ce dacă vine primăvara? Când iarna nici nu a plecat; Nu s-a topit încă zăpada, Trece ca toate, nu e păcat? Și s-a mai dus un an ca ceilalți! Și primăvara vine iar; Și vor mai trece anii

Eu sunt cuțu' cel fidel Stăpânului de orice fel; Fie că e rău și azi L-am iubit și ieri și azi. Sunt zile când mă tot ceartă, Altele, când nu-mi dă apă; Crede că mâncarea e destulă, Dar fără

Dacă în viață nu e iubire E ca anul fără primăvară, Când trăiești din vise, E ca și cănd te-ai naște iară. Te privesc profund și văd, Ce multe gânduri te apasă; Știu că viața ta-i

Îți dau pe veci inima mea Pentru că vreau să ai grijă de ea. O las în siguranță la tine Să ai grijă de ea și de mine! Și-n zilele cu nori și ploaie, Când în viață nu ai soare Resimte clipe de

Oare ce fel de zile mai vin? Atunci când ai buzunarul plin Pot să fie bune, rele Vei ține pasul cu ele. Și-n orice ceas de-ar fi să

M-am născut pe-acest pământ Căci așa au vrut ai mei; Dar e greu, o spun plângând, Asta o știu și dragii de ei. Avem o țară prost condusă Sau, așa suntem noi românii! Sunt educată,

In seara de Crăciun Cu bradu-mpodobit Te asteptăm Isuse Copile, mult iubit! Te naști în casa noastră Te naști și-n casa lor, Vei fii Tu pacea noastră Și Vei fii și-alor! Sub bradul

Cât de trist poate să sune vocea unui copil care- Nu poate alege și nu știe aproape nimic și-l doare Că se desprinde de locul în care s-a acomodat? Cât de tristă este vocea unui adolescent

Când vine seara iubite, Cu dor în brațe te strâng, Și în brațele-ți muncite Eu uneori, mai plâng. Și suspin la pieptul tău, Ascult o inimă cum bate; Și vreau să rămân mereu În brațele-ți moi

Este-o poezie pentru tinerii Ce fără-ndoială, nu știu a trăi; Și niciodată frate, nu gândesc prea bine Ei condamnă lumea, pe mine și pe tine. Acei golani ce stau pe stradă Și cu pasiune, trag

Ce frumoasă ești toamnă! Te-am așteptat să vii! Chiar dacă acum covorul este ruginiu Și chiar dac-ai furat monedele, acele păpădii, Te-am așteptat fiindcă la anul, eu nu o să mai fiu. Dar nu

Îți mulțumesc acum că m-ai iubit! Au fost momente când credeam că m-ai părăsit, Dar azi, îți cer iertare plângând Că ieri, m-am îndoit de tine în al meu gând. Eu te iubesc atât de mult, eu te

Atunci când te-ai născut, am plâns de fericire! Și m-am jurat pe tot ce-aveam mai sfânt Că vei fi înconjurat mereu de iubire, Și că nu mă vei vedea nicicând plângând. Ești un înger mic,

Întotdeauna am sperat Că viața-mi va fi mai bună, Și nicicând n-am încetat Să te mai țin de mână. Au fost ani frumoși ce-au fost; Au fost, dar au trecut. De câte ori ai plâns sfios Am plâns

Obrazu-mi este rece și uscat Și demult nemângâiat; Doar o lacrimă mai rece Sufletul vrea să-mi înnece. Scurgându-se pe-al meu obraz- Se plânge de-al meu necaz; Obrazul meu l-a umezit Drum

De dorul tău și plâng și râd Și nu știu ce-i cu mine; Nu te-am văzut nici ieri, nici azi, Nu știu dacă ți-e bine Când nu vorbim și nu te aud Un dor greu mă cuprinde Și mă gândesc mai mult la

Și ninge cu petale de crini și trandafiri, Aș vrea să mă așez pe albul tău covor, Dar viața m-a oprit eu și Dumnezeu știm Și doar am admirat un vis multicolor. Și simt mireasma florii cu care