liviu ofileanu

George Pașa,
deși nu mă pricep să scriu așa ceva, pot spune că îmi place...
\"o păpădie\", simbol al regnului vegetal, întrebuințat aici ca simbol pentru Artă-Viață, pentru luminosul corolei, de un galben pur, galben care se va stinge iar semințele Florii vor fi pulverizate de \"vântul schimbărilor\" pe un sol fertil al altui timp...\"în mijlocul balegii\", exponent pentru regnul animal, în care se include și omul...observăm cum vârtoasa balegă e prezentă în mod \"natural\" pe Câmpia Vieții, păpădia fiindu-i captivă...
Ca tabloul să fie complet, \"soarele în amurg\", direcție înspre care se pogoară cu capul morții în racla timpului, e referentul la timpul lumii în cauză.
Concluzia, un frumos și tragic declin al vieții pe baricadele Artei dar și vitalismul ei, ea poate crește din mijlocul \"balegii\" mai departe...
Cu stimă, liviu

Dl. Adrian Firica,
avem aici o \"poezie a poeziei\", o descriere a facerii și des-facerii textului, implicit a Ființei în lume prin Text.
Forma grafică un pic \"colțoasă\", adică una în care ochiul se \"rănește\", mâna se înțeapă, întăresc senzația de \"nefiresc\" al unui firesc redimensionat, căci în fond, Adrian Firica reinventează realul cu o recuzită personală.
Și bine face...
Cu stimă, liviu ofileanu

Virginia,
toate au trimiteri și te fac să te gândești undeva, chiar pot inspira...
Îmi place amestecul de care ești capabilă, de sensibilitate și umor fin.
Cu plăcerea de a fi \"cules trandafiri\",
liviu ofileanu

Sorin,
îmi place poemul, vehiculează personaje \"notorii\", e aici un mixaj frumos, cu o descriere de interior-exterior pe gustul meu cel puțin -
\"și asta se cheamă că trăiești că iubești viața cu adevărat, prietene\".
Ai un typo la \"tabacică\", trebuia tabagică.
Salut, toate cele bune, ești un Domn ce mai...

Virginia,
e de remarcat cum natura participă eminescian aș zice, la toată drama.
Ploaia, și nu oricare, ci una \"torențială\", subliniază vizibil atmosfera de apăsare, de resemnare prietenoasă.
Chiar am avut odată parte de așa ceva dar n-am avut un text pentru acea vreme...
Mulțumesc pentru el!

Sorin,
o atmosferă voit picturală,\"de țară\" - citește scriitură \"hodorogită\" al cărei farmec deși e atemporal, mort, poate strânge oamenii laolaltă.
Cu prietenie, liviu

Alexandru Mărchidan,
poemul are un aer de deja vue care rezistă prin frumusețea aparte a unei construcții de genul:
\"unde casele albe din sat au rădăcini
și totuși noaptea ele pleacă spre locuri unde oamenii
nu au vârstă.

vinul este mai îmbătat de amintirea strămoșilor
decât cei care-l beau.\"

Cu plăcerea lecturii, liviu

Sorin,
ai aici o chestie faină:
viziunea Poeziei ca o moarte, moartea ca Amor și invers...antropomorfizarea morții și batjocura fină de iminența ei care face să curgă fluvii de tuș... \"proasta satului\" e cheia...\"toboșarul vesel al cimitirelor goale\", o exprimare în sensul de \"săpânța\", e mișto, aici amesteci termenii gravi și parodiind, ucizi starea firească de solemnitate caracteristică prezenței cu coasa..
Te salut, încă n-am fost la poștă, da\'-ți zic io...

Nu Virgil,
e poemul tău și e făcut din tine, a ta e ideea, eu am pus ici-colo un pic de iarbă.
Prietenul tău, l.o.

Dacă ar fi poemul meu:


\"tramvaiul 21 tocmai a trecut.

mirosind a câine plouat
tristețea mea îl urmează pe jos

în orașul spălat de ploile verii
doar eu și barmanul recunoaștem
vechiul burg
o terasă cu oameni absenți
gunoaie și patrupede.

se lasă noaptea și ploaia
ca o perdea de sticlă spartă
mă orbește cu lumina ochilor tăi femeie

ochi mari și plânși.
ascultă-mă! sunt aici
nu pot pleca nicăieri -
tu ești pretutindeni\"


salut, Virgil.

Dl. Yigru Zeltil,
dialectul ăsta \"pinyin\" trebuie că îl vorbim toți dacă citim poemul, nu?
E pe lângă cantoneză un alt dialect chinez sau, cel mai autentic, dacă există un superlativ pentru autentic...surrealismul, iată că poate continua în poezia modernă prin inventivitate și necesara raportare la celelalte moduri de a capta existența, aici înțelese ca o sufocare...
Onomatopeele, strigătele trunchiate și melodiile din darabana degetelor au farmecul lor și trebuie să recunosc că numai marii creatori de poezie sunt capabili să le și descifreze. Dar, uneori deslușind prea mult, știrbim ceva din \"zvungul\"...
Mi-a plăcut mult:
\"de când iubești cimitirele
tu știi că noaptea fantomele se duc unde trebuie\" - acel UNDE TREBUIE e superb.

George,
genul ăsta de suprarealism cu o talpă în real și una în abstractul unor secvențe lexicale, jocuri de cuvinte formând sensuri inedite, produc aici deopotrivă comicul dar și senzația de râsu\'-plânsu\'...un ochi râde, altul?
Ar fi o chestie tare să umpli un tom cu \"poeme într-un vers\", apoi să le pui numere de cod, un fel de \"Biblie\" George Pașa.

Dl. Laurențiu Belizan,
e un poem de dragoste față de poezie în special, cu trimiteri la Kant, arhitectură, mitologie etc.
Doar ultimul vers e un clișeu prea des folosit cam peste tot, în rest, numai de bine...

God Bless Your Work Forever!

Dl. George Ene,
e interesant poemul dvs, cu ritm și rimă împerecheată, pe tema dragostei, al focului ei, al consumului de ființă la care ne supune o iubire \"adevărată\"...
Există versuri frumoase aici îmbinate cu unele \"forțări\":
\"Fă-mă alifie pentru unde vrei, și cât vrei\".
Tot skepsis-ul acestei creații constă în minimalizarea subiectului, nimicnicia lui în fața Amorului, a Femeii, este o poziționare cavalerească, medievală a omului care iubea cu inima goala pe vremuri.
Astăzi, trebuie să se afle întâi câte sute de mii de euro ies dobândă de la o nuntă...Mai este aici un aer de Villon, chiar Minulescu și M.R.Paraschivescu.
Cu plăcerea lecturii, liviu

George,
poemul tău suportă interpretări diferite și asta denotă un stil:
a construi ambiguitatea aparentă, plurivalența.
Ruperea dintr-o parte - Titlul \"altă margine\", poate însemna ciclitatea unor scriituri - , conduce, conform poemului la o creștere în altă margine (stil), dar este o extremă neliniștitoare, neautentică deoarece ea nu poartă \"pecetea sângelui\", lucrul trăit cu adevărat.
De aici, o peregrinare a Ființei între malurile acestui fluviu extraordinar numit Poezie, dar și o întrebare retorică pusă pentru a ajuta receptorul și a marca pista unui sens clar: \"unde vei crește pădure și oameni/
așteaptă minuni//te asculți în piatră\".
Ori, piatră e un simbol al perenității, folosit aici cu sensul de \"răbdare\" stoică precum a pietrei, răbdarea unei întoarceri la Matcă...
Cu stimă, liviu

Gena Gurau,
e super mișto itinerariul tău calat pe un posibil coșmar, aici unul artistic chipurile, anume al fierberii în cazanul dantesc al infernului.
Dincolo de abundența sintagmei \"pana mea\", ca descărcare a tuturor tipurilor de frustrări, textul tău e o parabolă a \"plăcerilor\" vieții, vezi datoriile lui cutare, bărboșii hidoși cine alții decât posibili critici literari, anume Marele Rahat al Existenței este redus la această fierbere în artă și prin Artă...
Cu plăcerea lecturii, liviu

Dl.Liviu Nanu,
am citit rememorarea unei amintiri din sfânta copilărie, trăită cum știm mulți, în \"grațiile\" epocii de aur. Ceea ce m-a frapat din start la această scurtă povestire este titlul inedit, voit cu rost de comparație care stârnește deopotrivă râsul, apoi bagajul cultural al fiecăruia referitor la funcțiile porcului în bestiarul modern. Și, celălalt comparant, OZN-ul, poate fi eufemismul lucrului-bine-pus-la-punct, plus \"proveniența\" lui cerească, deci automat avem aici un simbol ascensional, total opus celui grobian reprezentat prin nobilul mamifer care ne umple frigiderul de Crăciun.
Citisem undeva o comparație la fel de reușită, a lui Vladimir Tismăneanu, ceva de genul: \"a compara pe (nume de persoană) cu (alt nume), este ca și cum ai compara o galaxie cu o pată de funingine\".
Aici, ozn-ul e reprezentat de mica bască de școlar. Albă - poate Arta...
Cert este că Stelu, îi smulge basca lui Liviu și o aruncă în aer, ea plutește o vreme ca un fulg, ca o farfurie zburătoare pentru a deveni apoi pucul de hochei al porcilor. De aici, prin extensie, \"nu aruncați mărgăritarele voastre porcilor\". Parabola, desprinsă dintr-un fapt de viață real, are posibile aplicații chiar în stratul de real al prezentului nostru, tânăr și...democratic.
Cu stimă, liviu ofileanu

Crina Albu,
e foarte la obiect poemul tău, îmi place cum punctezi:
\"Dumnezeu e la colț
înfășurat strâns în metafore
câte un pic aici
câte un pic acolo
să nu deranjeze
pe cei care nu cred
să creadă că de fapt suntem de acord cu ei\". Cum titlul poemul este indignare și cum chiar eu am spus într-un comentariu \"un pic aici, un pic acolo\" la poemul lui Ionuț Caragiu, simt nevoia unei precizări:
Poezia este oriunde și vă felicit pentru indignarea pe care o aveți față de cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu... Felicitări!

Carmen,
iată aici un îndemn la regăsirea Ființei, a unității și regimului care îi ține tonusul vital: amintirea vieții, în continuarea vieții.
Cum îndemnul la radiografia trecutului, și a propriului mod de a se raporta la real este făcut unei ființe de sorginte celestă, fiindcă Purusha trebuie să fie spiritul Omului în textele hinduse, putem considera micropoemul de față și un îndemn la carpe diem, implicit o reîntoarcere(reîncarnare) la viață, probabil una sigură prin text... E vorba de spirală, destin, Maya...
Mărturisesc că mi-a plăcut.