Liviu Nanu

Velociped, astronaut, migrenă. Iubire transformată în cangrenă. Îmi arde luna dintele din față. Aștept să mor, dar mai spre dimineață. Și viața e un fel de balustradă. Poetul Gore

Miresele plângeau la cununie noi contemplam fotografii mișcate iar nopțile, bolnavi de insomnie descopeream poziții complicate. Pe pielea ta schițam itinerarii tu inventai orgasme pasagere te

din întâmplare am nimerit pe insula aceasta plină de pomi și ramuri ce-mi zgârie fruntea uueori, pe cărările ei presărate cu melci pervertiți la o filozofie a nimicului întâlneam un fel de

O ploaie imundă ne pătrunde în oase ceasul din piață a murit subit pe la șase spânzurați prin araci ne privesc mii de ochi tanti Sevasta picotește și dă de deochi. Pe străzile triste asfaltul

Vremelnici nori curgeau pe-un cer mîhnit în mintea mea doar conotații sumbre lumina se topea în asfințit iar eu mușcam condescendent din umbre. Pe străzi asfaltul sughița sub roți pisicile fătau

Nu mai cred în minuni. Dumnezeu mă înșeală. Obsesia unei lacrimi prin sînge îmi țipă. Îmi reprim indignarea, însă ea se răscoală. Într-un zbor ireal, șchiopătez de-o aripă. Mai aștept doar un

Iubita mă tratează ca pe un fapt divers, la crîșmă ospătarul mă-nșeală cu tandrețe n-am nici o perspectivă, trăiesc un gol imens și-l umplu sistematic cu votcă și tristețe. Aș vrea să plec

Te ascundeai în spatele copertelor Eu te căutam printre paragrafe și expresii latinești Uneori te zăream ascunsă după o virgulă sau după un W cu ramuri înverzite Pe urmă

Frumoase clipe de aniversare cu spirite vibrînd printre pahare cu dragostea captivă în vitralii și ochii minții croșetînd detalii. Visăm la policrome interstiții pe toți ne doare starea

vecinul de scară a murit într-o seară albastră vedeam prin perdea lumînările tremurînd asincron veneau rude cu flori, copiii priveau pe fereastră iar el mă studia trăgînd din țigară-n

Mă îndrept spre fereastra deschisă, ca un orb cu bastonul de fildeș în mîna dreaptă, afară e o primăvară imatură și falsă, ce urcă obosită din treaptă în treaptă descui ușa miresmelor amare

Ne pipăia cu degete lichide o ploaie indecentă și zurlie eu îți șopteam expresii insipide și te iubeam...felie cu felie. Cădea pe noi, călduță și sprințară ușoară ca un voal de

lasă-mi un semn pe trup, să-mi pot aminti de tine o cicatrice, o zgaibă, o mușcătură, o pată... altfel risc să te pierd într-o indiferență transparentă chiar și o idee ar fi bună, cît de

Celălalt mă privea cu ochi mari din paharul cu votcă, încrețit într-o moarte sidefie - eu o crezusem neagră - ca un foetus la borcan din laboratorul de biologie. Uite, parcă îmi

Iubita mea, ce ne așteaptă, oare și cîte-o să mai facem peste-o vreme? din cînd în cînd va răsări o floare din mintea noastră plină de eczeme? Vom dănțui condescendent prin casă Cu tine

Anumiți bărbați rătăcesc încă prin labirintul suav al copilăriei. Pe buzele lor, tremurat apare același te iubesc spus în șoaptă, cu un fel de timiditate disimulată. Și sub

Ningea peste oraș cu dinți de lapte noi deschideam umbrele transparente pe stradă mirosea a mere coapte cățeii se fereau de accidente. Salvările umblau de colo-colo balcoanele se prăbușeau pe

Puneți-mi covorașul la picioare peste cadavre voi păși emfatic mumiile vor defila prin soare în cinstea mea, de înger profilactic Să-mi închinați un imn sau o baladă, -eu nu accept