Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Înstrăinare

1 min lectură·
Mediu
Iubita mă tratează ca pe un fapt divers,
la crîșmă ospătarul mă-nșeală cu tandrețe
n-am nici o perspectivă, trăiesc un gol imens
și-l umplu sistematic cu votcă și tristețe.
Aș vrea să plec oriunde, prieteni nu mai am
salariul îmi ajunge doar să plătesc lumina
îmi vine cîteodată să mă arunc pe geam
cînd simt cum se revarsă prin pori, adrenalina.
La monitorul rece privesc inconștient
cuvintele mă cheamă prin semne virtuale
cu riscul de-a rămîne proclet și delicvent,
îmi cercetez trecutul prin cauze penale.
O palidă-ncercare. Și dacă voi da greș?
mă bîntuie o teamă perfidă și amară.
ajuns la ușa morții, mă șterg solemn pe preș.
Cînd unii merg cu liftul, eu mă tîrăsc pe scară.
0135.395
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
118
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu Nanu. “Înstrăinare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-nanu/poezie/23649/instrainare

Comentarii (13)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

IAIancu Alice
anton pe mine ultima strofa m-a dat gata m-a terminat..textul asta al tau si textul lui pan si ma duc sa ka arunc de la balcon...uffff...anton aste este poezie-ucigas platit
0
@simona-liviaSLSimona Livia
Nenea Anton ... poezia e bine construita, dar realitatea pe care o prezinta ... e rea rau, si eu tocmai uitasem de ea in seara asta:((( Iti doresc sa fie mai multa lumina pe scara poate gasesti usa de la ascensor.
0
Distincție acordată
@radu-tudor-ciorneiRCRadu Tudor Ciornei
Eu iti doresc sa ai si liftul cind deschizi usa ca stii ca mai vine numai usa fara lift :)
0
FAFrentiu Toma Adrian
Dragă Anton,
N-am scris de mult pe site, dar mai traiesc .Sunt batrân,cu 40 ani înainte parcă omul iubea mai mult.Traiesc departe de voi, dar realitatea e aceiasi din alte puncte de vedere(poate o voi pune in vreo poezie si eu). Dar o vezi în cele de mai jos
O poezie care îmi place.Adevarul e amar.Eu însă sper ca viitorul sa fie mai bun.Iți doresc o casă în mijlocul naturii
Pentru ce ?=”Natura-i îmbrăcată-n nestemate”(citeste-mi poezia) Iata un citat biblic”de la proroc până la preot,toți mint și înșală(Ier 6/13) si iata altul a lui Seneca “ Acoperisul cu paie a adapostit oameni liberi; sub marmură și sub aur locuiește robia”
0
NSNicoleta Stefanescu
Domnule,
poezia e frumoasa dar atat de pesimista ca m-a inghetat. Sper sa iesi curand din starea asta si sa ne delectezi cu ceva mai optimst.
0
DTDenisa Tanase
Nenea Anton, m-ai lasat fara replica!
Poezia e super.Dar am o intrebare... referitoare la chestia cu prietenii.. sper ca ai pus-o doar pentru rima...
0
@gabriel-nitaGNGabriel Nita
Spre deosebire de ceilalti, eu n-am gasit nimic formidabil in textul tau. Ca o gluma pusa in versuri, e simpatic. Dar sa-l iau chiar drept poezie, si sa-i mai dau si stelute... n-as face asta. Imi pare rau.

Poate m-as mai fi ametit si eu de la vodca aia, dar un vers precum \"cînd simt cum se revarsă prin pori, adrenalina\" mi-a fost de ajuns ca sa ma alunge de aici. Pa!............
0
@catalin-popescuCPCatalin Popescu
sunt de acord si eu cu domnul lapislazuli
nu este cea mai buna poezie a domnului Anton
dar ce mai conteaza o poezie slaba cand celelalte sunt atat de frumoase?
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Că nu este un text formidabil sînt de acord. Și nici nu stiu ca cineva să fi spus ceva în sensul ăsta. Mie îmi pare bine că totuși, cineva a apreciat nu neapărat construcția în sine a textului cît mai ales starea pe care am vrut s-o transmit. E drept, unii sînt receptivi, alții nu, în funcție și de starea de moment a cititorului. Iar eu, ca amator, cu speranța că vreodată mă va lovi muza în moalele capului, am dreptul să încerc, nu? Ar fi chiar trist să scriu doar texte formidabile, asa cum fac alții. În mintea mea e destul loc si pentru prostie, poate prea mult. Faptul că nu mă ridic la așteptările dumneavoastră, mă pune serios pe gînduri și mă face chiar să mă întreb dacă mai am vreun rost pe aici...
Adio!
0
Distincție acordată
Rretras
Mie imi place prea mult.
Nu pentru ca esti prietenul meu, pentru ca nu esti.
Pentru ca nu te cunosc.
Eu iti cunosc doar poemele.
In rest nu stiu cine esti
0
Distincție acordată
@ioana-bogdanIBIoana Bogdan
Domnule profesor, ai intors-o frumos in ultima strofa. I-ai dat gravitate, ai facut-o sa traiasca. Numai cu o singura intrebare \"si daca voi da gres?\". Poezia e in stilul tau, ireprosabil, agasant de ireprosabil, dar ultima strofa...
0
@paul-bogdanPBPaul Bogdan
Si mie imi place. M-am obisnuit cu stilul tau. Primele poezii ce le caut la intrarea pe site sunt ale tale.
Ce nu-mi place este atitudinea de vrabie impuscata ce o adopti in urma unui comentariu. Ce-i aia \"nu e locul tau aici\"?! \"ADIO\"?!?!?! Faci glume sau ce? Daca e o gluma o sa rad amuzat de chitibusarie. De nu-i, cu mine sa nu mai dai ochii!!!
Ti-as da o stea pentru poezie dar mutrisoara ta de fecioara agresata nu ma lasa.
0
@gabriel-nitaGNGabriel Nita
Voi fi scurt. Nu exista autor care sa aiba, aici sau aiurea, doar texte formidabile. Si nici nu pretind acest lucru. Dar da-mi voie sa am propriile asteptari de la o poezie pe care o citesc. Iar cand am spus \"simpatic\", asta nu era o ironie, ci facea aluzie exact la starea de spirit de care cred ca vorbesti si tu.
Comentariul meu insa venea, daca vrei, ca o contrapondere la opiniile exprimate inaintea mea. Citindu-le doar pe ele, gandul te va duce cu siguranta la un \"text formidabil\". La fel si stelutele acordate cu atata generozitate.
Recunosti ca poezia ta nu e chiar asa \"formidabila\". Dar, in acelasi timp, ai vrea ca eu sa tac sau sa te laud neconditionat. Recunosc, nu-ti inteleg atitudinea.

Fara suparare.
0