Liviu Nanu

Verificat

@liviu-nanu

Roșiorii de Vede

„Am terminat o poezie./O corectez, o transcriu, /m-așez în ea comod ca-ntr-un sicriu (Traian Călin Uba)”

Colaborări cu versuri şi proză la revistele: „Literatorul”, „Transilvania”, „Feed Back”, „Litere”, „Viaţa militară”, „Atitudini”, „Symposion”, „Ziua literară”, „Euromuseum”, „Singur”, „Oglinda literară”, „Banat”, „Citadela”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Cetatea culturală”, „Dor de dor”, „Caiete Silvane”, „Sud”, „Placebo”, „Caligraf”, „Meandre”, „Contrasens”, „Argeş” – octombrie 2014, „Teleormanul cultural”, dar şi…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ

Aprecieri

20.466

Vizite

Colecțiile lui Liviu Nanu

Temă

Texte umoristice

4455 texte

Temă

Epigrame și Parodii

38 texte

Ebook

Apăsați tasta any

61 texte

Ebook

Îndemn la nesupunere

58 texte

Cronologie

Liviu Nanu·15 apr. 2004

Pavel, am citit Paler, la vremea aia m-a impresionat. Nu știu ce reacție aș mai avea recitindu-l. Sau ce plăcere...
Laura, sunt onorat, atunci când găsești un segment mic, cît de mic de cititori cărora să le spună ceva poezia ta, înseamnă că n-ai scris-o în zadar.
Ioane (și cu această ocazie îi răspund și lui Andrei), încearcă s-o cânți. Andrei, primele strofe amintesc de cântecul lui Vali, dacă vrei, ca o palidă recuperare a spiritului, deși, ai observat desigur, poezia mea se oprește aici. E ăsta postmodernism? nu e? Supun aici cîteva păreri și poate dezvoltăm ideea în altă parte.

despre standardul postmodernist

(Mircea Cărtărescu)

„să fie lung, narativ, aglutinant, cu o oralitate bine marcată prin efecte retorice speciale, agresiv (trăsături generației beat), dar și ironic și autoironic, imaginativ până la onirism, ludic, dovedind o dexteritate prozodică și lexicală ieșită din comun (tradiția românească nemodernistă), în fine, impregnat de aluzii culturale savante inserate prin procedee metatextuale și de autoreferențialitate”

(Umberto Eco)

„Răspunsul postmodernului dat modernului consistă în recunoașterea că trecutul, de vreme ce nu poate fi distrus, pentru că distrugerea lui duce la tăcere, trebuie să fie revizitat: cu ironie, fără candoare. Mă gândesc la atitudinea postmodernă ca la atitudinea celui care iubește o femeie, foarte cultă, și căreia nu-i poate spune: << Te iubesc cu disperare>>, pentru că el știe că ea știe (și ea știe că el știe) că propoziții ca acestea le-a mai scris și Liala. Există totuși o soluție: Va putea spune: << Cum ar spune Liala, te iubesc cu disperare>>. În acest moment, evitând falsa inocență, deoarece a spus clar că nu se mai poate vorbi cu inocență, acesta îi spune totuși femeii ceea ce voia să-i spună : că o iubește, dar că o iubește într-o epocă de inocență pierdută”.

„După mine, scriitorul postmodern ideal nu imită și nu repudiază pe părinții săi din secolul XX, nici pe bunicii săi din secolul XIX. A digerat modernismul, dar nu-l duce în spinare”.

(Nicolae Manolescu)

„poezia postmodernă își împrumută criteriul poeticului din aceea modernă, cu deosebire că se arată mult mai îngăduitoare în preferințele și idiosincraziile ei. Epoca postmodernă nu inventează cu adevărat o nouă poezie, așa cu inventase epoca modernă, dar, după un veac și mai bine de modernitate, poeții își permit să fie mai puțin restrictivi.. atitudinea caracteristică este acum una recuperatoare. A recupera nu înseamnă a se întoarce la trecut, ci doar a avea conștiința trecutului. Poetul modern este de obicei inocent în raport cu tradiția: se scutură de ea ca de o povară inutilă. Vrea să facă altceva decât înaintașii săi. Sentimentul lui este unul de libertate împinsă până la anarhie. Postmodernul nu e anarhic. Pentru el tradiția este o povară purtată cu grație, asumată critic sau ironic. (…) Postmodernii au întotdeauna ceva de împărțit cu înaintașii lor.
(…) Dar postmodernul se referă deopotrivă la modernism și la avangardism, și nu prin negare, ci prin recuperare: el nu este antimodernist, nici antiavangardist.

Pe textul:

„sechestrat într-un vis" de Liviu Nanu

0 suflu