Poezie
holograme
1 min lectură·
Mediu
cel mai tare mă sperie
să fiu recunoscut pe stradă
uneori mă privesc toți întorcînd capetele
privirile
umerii
șoptindu-și unii altora vorbe
pe care le văd ieșind imagini din gurile lor
oamenii tehnologici i-am numit
în mintea mea plină de spaime
vorbele holograme și privirile screen
de cele mai multe ori pășesc încet
mă furișez printre ceilalți
cum aș supraviețui într-o junglă
deodată strănut deodată scap o monedă
deodată deschid ochii mari
toți mă recunosc toți întorc privirile
și zîmbesc
iar zîmbetele prind forme
umane
mă ating prietenește încît spaima
mă paralizează și pielea de găină e doar
o haină obișnuită de vreme bună
003
0