Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Hannibal

1 min lectură·
Mediu
crezu de cuviință că imperiul
nu e punctul forte al omenirii
alături de elefanți
cîștigă bătălii
mare strateg al unei realități
ce nu se dorea schimbată
prin forță
si-a luat viața otrăvindu-se
Hannibal a fost cu siguranță vizionar
a murit benevol înaintea mileniului trei
pentru a evita bătălii
în care fiarele sînt blînde mamifere
iar oamenii se transformă
prin inginerie genetică
în mutanți
numai istoria precum dîra lăsată de melci
amintește uscăciunea sclipirii
vremea cînd oamenii erau oameni
gata să se transforme
le-a fost de ajuns două milenii
se vor ucide din plictiseală
sau însetare
se vor ucide cu siguranță
pentru că Hannibal strategul
s-a sinucis înainte de vreme
002.685
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
109
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu-Ioan Muresan. “Hannibal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/14051124/hannibal

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.